Maşină incendiată intenţionat la Rădăuţi

pompieri noaptea 02Pompierii din Rădăuți au intervenit, luni dimineaţă, 27 iunie, cu o autospecială, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism, parcat pe strada Dimitrie Dan, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Pompierii apreciază că incendiul a fost provocat intenţionat.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în habitaclul autoturismului și exista pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga mașină și la casa de locuit, care se afla în imediata apropiere. Au ars aproximativ 80% din habitaclul autoturismului și actele mașinii. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Pompierii militari au salvat compartimentul motor al mașinii și locuința proprietarului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Start pentru gradațiile de merit 2026: ce trebuie să conțină dosarul și calendarul evaluării

Profesorii care vor să obțină gradația de merit pentru...

VIDEO-FOTO. Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Garnizoana Piatra Neamț a organizat o ceremonie militară dedicată...

Când se achită pensiile în luna lui Florar

Pensionarii care au ales să primească drepturile bănești prin...

Premieră. Executanți de lucrări pe drumurile publice, sancționați de polițiști

Verificările efectuate de polițiștii din municipiul Botoșani în cazul...

VIDEO-FOTO. Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Garnizoana Piatra Neamț a organizat o ceremonie militară dedicată...

Când se achită pensiile în luna lui Florar

Pensionarii care au ales să primească drepturile bănești prin...

Premieră. Executanți de lucrări pe drumurile publice, sancționați de polițiști

Verificările efectuate de polițiștii din municipiul Botoșani în cazul...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Moțiunea de cenzură intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost...

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate, după...