GALERIE FOTO România – Belarus 20-23, doar un meci electoral?

Chiar dacă naţionala de handbal feminin nu a câştigat, sâmbătă, 4 iunie, în Polivalenta din Piatra Neamţ, meciul a constituit un succes de public şi, desigur, un bun prilej pentru politicieni de a încheia pe val campania electorală…

Fără Cristina Neagu, Oana Manea, Cristina Brădeanu şi Melinda Geiger în lot, toate menajate pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, fără antrenorul Tomas Robert Ryde pe banca tehnică, naţionala feminină de handbal a României nu a putut învinge la Piatra Neamţ selecţionata similară a Belarusului. „Ne pare rău că nu am putut să câştigăm meciul cu Belarus, pentru minunatul public din Piatra Neamţ. Acum ne gândim să fim sănătoase şi să facem o figură frumoasă la Olimpiadă”, a declarat, după meci, portarul Paula Ungureanu, cea mai bună jucătoare a României în meciul de la Piatra Neamţ.

4.000 de spectatori au încurajat România în meciul contra Belarusului, „dirijaţi” de vedetele serialului „Las Fierbinţi” – Bobonete şi Celentano pe tot parcursul partidei, indiferent de scorul arătat pe tabela de marcaj. La începutul partidei, în tribuna I, spectatorii au fluturat un steag tricolor uriaş, exact înaintea intonării imnului. Toboşarii galeriilor din Baia Mare şi Zalău au dat tonul aplauzelor, iar mulţi dintre spectatori au ţinut să fie vopsiţi pe faţă în culorile steagului naţional.

În pauză sponsorii au pus la bătaie un premiu de 1.000 de euro pentru un spectator, care ar fi nimerit, printr-o aruncare liberă de la 9 metri, un punct fix din poarta de handbal, însă niciunul dintre cei selectaţi nu a reuşit să salte „potul”, astfel că el s-a reportat pentru următorul joc al tricolorelor.

Politicienii nemţeni şi-au amintit de sport şi au venit la meciul României cu selecţionata Belarusului, mulţi dintre ei „tatuaţi” pe faţă cu însemnele tricolorului, în goana lor nebună de a mai strânge câteva „like-uri” pe net şi de a mai puncta la impresia artistică. (Mihai STOIAN; FOTO: Gelu CRĂCANĂ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Seara a patra la Vacanțe Muzicale în Piatra Neamț

Sute de nemțeni iubitori de muzică și spectacol s-au...

Accident cu trei vehicule la Costișa

Actualizare: ISU Neamț a oferit detalii suplimentare cu privire...

Vacanțe Muzicale – ziua a patra

Ziua a patra: „TIMP ȘI SENTIMENTE”, UN PROGRAM CAMERAL...

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție. IPJ Neamț recrutează viitorii ofițeri

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a dat startul recrutării...

FOTO. Seara a patra la Vacanțe Muzicale în Piatra Neamț

Sute de nemțeni iubitori de muzică și spectacol s-au...

Accident cu trei vehicule la Costișa

Actualizare: ISU Neamț a oferit detalii suplimentare cu privire...

Vacanțe Muzicale – ziua a patra

Ziua a patra: „TIMP ȘI SENTIMENTE”, UN PROGRAM CAMERAL...

Când se achită alocațiile și indemnizațiile în luna lui Cuptor

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a...