Piatra Neamț, deloc electoral: ”În maximum 4 ani, nu va mai exista stradă nemodernizată!”

chitic cu copiiAfirmația, cu titlu de angajament, a fost făcută de primarul Dragoș Chitic, odată cu prezentarea situației drumurilor din municipiul reședință de județ.

Din 160 km cât însumează cele 333 de străzi din Piatra Neamț, aproximativ 30 km, mai exact 29.49 km, sunt nemodernizați. Anul acesta am reușit turnarea de covor asfaltic pe 14.04 km, din care 6.40 km nu fuseseră modernizați deloc până acum. Diferența o constituie reparații pe străzi cu grad avansat de uzură”, a anunțat Dragoș Chitic.

Lista străzilor asfaltate în acest an cuprinde 19 drumuri: Bogdan Vodă, Caraiman, Cârloman, Cezar Bolliac, Constantin Brâncoveanu, Crivăţului, Gh. Asachi, Humăriei – ”Una din cele mai dificile străzi din oraș, dar pe care am reușit turnarea stratului suport, iar din primăvară vom turna și stratul de uzură. Important este că am reușit să-i scoatem pe oamenii aceia din noroi”, a spus primarul Chitic -, Lăcrămioarei, Mierlei, Mihai Stamatin, Pârâul Sarata, Plantelor, Plopului, Popa Şapcă, Retezat, Soarelui, Stânjenelului și Ţărăncuţa.

La ora asta, în Piatra Neamț ar mai fi de modernizat exact 23.09 km. ”Practic, dacă vom continua în același ritm, de 5-6 km pe an, în maximum patru ani, în Piatra Neamț ar trebui să nu mai avem străzi nemodernizate. Asta ne-am și propus, ca, în 2020, să fie asfalt până la ultima casă din Piatra Neamț!”, a adăugat Dragoș Chitic.

Primarul a precizat că, pentru anul viitor, și-a propus tot vreo 6 km de asfaltat complet – ”Sperăm să ne permită bugetul” -, plus lucrări de reparații și întreținere. Totodată, ”creionăm lista străzilor pentru anul viitor, prioritățile fiind stabilite în funcție de niște criterii, de exemplu densitatea populației, a traficului și importanța străzilor”. Dintre toate, s-au stabilit deja lucrări pentru Gara Veche, ca să fie date la gata toate străzile din cartier, Sarata, Vânători Neamț și străzile adiacente ieșirii spre Târgu Neamț, str. Cetatea Neamțului. ”Unul dintre principiile de care ținem cont când asfaltăm o stradă este să fie trase rețelele de utilități. Excepții sunt puține, care țin de proiectul Apa Serv. În același timp, pot apărea avarii, pe care nu le putem anticipa, dar la care trebuie să intervenim”, a mai spus primarul Chitic. (D.O.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident grav pe E85 – cel puțin 4 persoane au fost rănite

Un accident grav s-a produs astăzi, 2 iunie, pe...

FOTO. 30 ani de rugby feminin în România și județul Neamț

Prima formaţie de rugby feminin înregistrată oficial în România, Rugby Club Venus RIFIL 1991,  serbează 30 de ani de la înfiinţare. Pe 1 iunie 1996, profesorul Eusebiu Popa, un antrenor dedicat acestui sport, a pus bazele clubului care pe 15 august 1996 a fost afiliat la Federaţia Română de Rugby. Un an mai târziu, era înregistrat primul meci oficial de rugby feminin la Piatra Neamţ. Și astăzi, ”Mâtzele negre”, marca înregistrată, demonstrează că acest sport înseamnă: pasiune, disciplină, respect, solidaritate, integritate, atitudine și imagine.  Din primăvara acestui an, din lotul ”Mâtzelor negre” fac parte și fete din grupa de la Rădăuți. Un nou început!

Bacău. Accident pe E85 – o persoană a fost rănită

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Crimă în Piatra Neamț. Victima este un polițist

Actualizare: Un comunicat al IPJ Neamț confirmă că victima...

Militarii nemțeni au participat la exercițiul „PETRODAVA 26”

Militarii Batalionului 634 Infanterie din Piatra-Neamț s-au instruit, timp...