HCM Roman, turneu util în Cehia

hcm roman florentin peraHCM Roman a făcut o repetiţie utilă înaintea startului în noul sezon competiţional, clasându-se pe locul doi la un puternic turneu amical disputat în Cehia, “Slováckýpohár 2015″.

În primul meci jucat marţi, 18 august, echipa antrenată de Florentin Pera şi Viorel Lazăr a învins campioana Olandei, Sercodak Dalfsen, cu scorul de 33-20. Apoi, miercuri, 19 august, HCM Roman a dispus de campioana Cehiei, DHK Banik Most, cu scorul de 29-21. Joi, 20 august, HCM Roman a trecut de campioana Belarusului, BNTU BelAZ Minsk, cu scorul de 27-24, iar vineri, 21 august, a obţinut al patrulea rezultat pozitiv, după ce a învins şi vicecampioana Sloveniei, RK Zagorje, cu scorul de 24-21. În ultimul meci pe care l-a disputat în cadrul turneului, sâmbătă, 22 august, HCM Roman a pierdut în faţa vicecampioanei Rusiei, Lada Togliatti, cu scorul de 31-34 (la pauză 16-19), terminând turneul pe locul secund.

Tehnicianul Florentin Pera s-a declarat mulţumit de evoluţia handbalistelor romaşcance, apreciind faptul că jocul echipei pe care o antrenează este în creştere. Vineri, 28 august, HCM Roman joacă primul meci oficial din noul sezon în deplasare cu HC Zalău. Mihai STOIAN

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău. Patru bărbați reținuți după ce au legat un tânăr de un indicator rutier și l-au agresat

Patru bărbați din comuna Găiceana, județul Bacău, au fost...

Iași. 12 milioane de lei, prejudiciu provocat de o firmă de pază

Inspectorii antifraudă au descoperit în județul Iași un operator...

Accident la Borca. Un copil de 11 ani a fost rănit

Un minor în vârstă de 11 ani a fost...

Peste 1.500 de șoferi verificați în Neamț, în cadrul unei acțiuni rutiere

Polițiștii rutieri din Neamț au testat peste 1.500 de...

Sute de posturi vacante la Bursa locurilor de muncă

Bursa locurilor de muncă, eveniment care are loc pe...

Iași. 12 milioane de lei, prejudiciu provocat de o firmă de pază

Inspectorii antifraudă au descoperit în județul Iași un operator...

Sute de posturi vacante la Bursa locurilor de muncă

Bursa locurilor de muncă, eveniment care are loc pe...

FOTO. Incendiu la grădina zoologică din comuna Stroiești, sat Zaharești

Actualizare: „Datorită intervenției pompierilor militari au fost salvați trei...