NEAMŢ: Mare meci mare la Roman!

afis hcm romanHCM Roman va întâlni echipa daneză FC Midtjylland Handbold Ikast, în meciul tur din cadrul optimilor de finală ale Cupei Cupelor. Partida se va desfăşura, în Sala Sporturilor din Roman, sâmbătă, 7 februarie, cu începere de la ora 11, iar jocul retur va avea loc în 15 februarie, la Ikast.

Echipa daneză a fost aşteptată pe aeroportul “Henri Coandă” din Bucureşti joi, la ora 13:30, de un delegat al grupării romaşcane, care a adus-o la Roman. Faptul că este reprezentantă a unui club profesionist, cu potenţă financiară, i-a permis să vină cu două zile înainte de meci. Arbitrii şi observatorii vor ajunge la Roman în cursul serii de vineri. În aceeaşi seară, de la ora 21, este programată şedinţa tehnică pentru stabilirea tuturor detaliilor legate de organizarea partidei. Formaţia daneză va părăsi Romanul imediat după meci şi va înnopta în Bucureşti, urmând ca duminică să urce în avionul către casă.

Altfel, la partida de sâmbătă, biletele cu loc vor costa 15 lei, dar s-au pus în vânzare şi bilete fără loc, în valoare de 7 lei, astfel încât se estimează ca, la ora jocului, Sala Sporturilor din Roman să fie arhiplină. În actuala ediţie a Cupei Cupelor, FCM s-a calificat în optimi în urma unei duble victorii, 34-23 şi 31-17, cu echipa rusă Kuban Krasnodar. (Mihai STOIAN)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Rabla 2026 – startul se dă pe 20 iulie. Înscrierile au loc online

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat data la care...

20 de studenți ai Academiei de Poliție au început stagiul de practică în Neamț

Douăzeci de studenți ai Academiei de Poliție își desfășoară,...

10 persoane din azilele din Bihor, relocate la Complexul de Servicii Sociale Păstrăveni

10 persoane, din care opt bărbați și două femei,...