7 autoturisme parcate, avariate de un șofer sub influența alcoolului

7 autoturisme parcate, avariate de un șofer sub influența alcooluluiUn bărbat de 59 de ani a ratat două indicatoare rutiere și cel mai probabil din cauza consumului de alcool a intrat pe interzis și a avariat nu mai puțin de 7 autoturisme parcate regulamentar. S-a întâmplat pe 14 februarie, pe strada Alexandru cel Bun din Piatra Neamț. „La data de 14 februarie un echipaj de poliție din cadrul Serviciul Rutier Neamț a depistat un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 59 de ani, care a condus un autoturism pe strada Alexandru cel Bun, din Piatra Neamț, nerespectând semnificația indicatoarelor „Accesul interzis” și „Obligatoriu la stânga”, acroșând și avariind un număr de 7 autovehicule parcate regulamentar”, anunță Poliția Neamț. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,99 mg/l.

În cadrul acțiunii pentru creșterea gradului de siguranţă rutieră și prevenirea accidentelor de circulaţie care a avut loc pe 14 februarie, cu începere de la ora 22:00, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic aproximativ 240 de conducători auto, 3 fiind depistați sub influența alcoolului. Pe lângă pietreanul care a distrus 7 autoturisme, un altul este cercetat după ce a ignorat semnalul de oprire al polițiștilor. Acesta a fost depistat în localitatea Izvoare, în jurul orei 22:50 în timp ce se deplasa cu o autoutilitară pe direcția Piatra Neamț – Dochia, având o viteză de 114 km/h.

Conducătorul auto nu a oprit la semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, continuându-și deplasarea spre Dochia, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 3 km, iar într-o curbă la stânga autoutilitara a părăsit partea carosabilă, pătrunzând pe un teren viran, unde a rămas oprită”, conform IPJ Neamț. Polițiștii au identificat conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Boțești, care avea o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.7 autoturisme parcate, avariate de un șofer sub influența alcoolului

FOTO-VIDEO IPJ Neamț

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Guvernele minoritare nu sunt o noutate în România postdecembristă. Care au fost și cine le-a condus

Pe scena politică românească a momentului, subiectul cel mai...

Tribunalul Neamț a prelungit privarea de libertate pentru ucigașul polițistului Verdeș

Anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Postură deloc plăcută pentru o femeie care nu a păstrat distanța față de vecina sa

Polițiștii de la Secția de Rurală Săbăoani s-au confruntat...

Care sunt cele mai întâlnite obiceiuri ale suporterilor în era digitală?

Modul în care suporterii trăiesc meciurile acum s-a schimbat....