Acasă INFRACȚIONAL 7 ani de puşcărie şi daune de 20.000 de lei pentru crima...

7 ani de puşcărie şi daune de 20.000 de lei pentru crima din ziua de Dragobete

0:00

Florin Strugaru (23 de ani) din Borca a fost condamnat astăzi, 12 iulie, la 7 ani de închisoare, pentru crima pe care a comis-o pe 14 februarie 2018, în ziua de Dragobete. Instanţa l-a obligat, de asemenea, să plătească 20.000 de lei daune către familia victimei sale şi o prestaţie lunară de 300 de lei, până la majorat, copilului rămas orfan de tată, care are acum 11 ani.

Crima s-a petrecut la o petrecere, la care au participat mai multe familii de ţigani din Borca, având în vedere că doi dintre ei erau căsătoriţi de puţin timp şi voiau să sărbătorească Dragobetele.

7 ani de puşcărie şi daune de 20.000 de lei pentru crima din ziua de Dragobete, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiScandalul a plecat de la faptul că victima (Cătălin Goleanu, de 37 de ani) i-ar fi dat cândva, în trecut, o palmă autorului şi, după multe ore de chef, Strugaru şi-a amintit, a luat un cuţit şi a lovit unde a nimerit. Soţia agresorului, însărcinată, a încercat să-l oprească, însă n-a avut succes. Goleanu a fost înjunghiat de 9 ori, a pierdut foarte mult sânge şi n-a mai putut fi salvat.

A murit în drum spre spital.

La vremea reaspectivă,  Ovidiu Geo Niţă, primarul de Borca declara: „Este al treilea care pleacă la puşcărie, din zona aia, şi e un pâlc de 6-7 case lângă Ocolul Silvic. Eu am fost coleg de şcoală cu tatăl lui Strugaru, acum s-a îmbolnăvit şi este în căruţ cu rotile. Dar a fost om muncitor, a lucrat pe la mină, liniştit şi la locul lui. Fiul lui părea şi el paşnic, e şi mic de statură, cred că are 1,50 metri, nu ştiu cum a reuşit să-l doboare pe celălalt. E urât că s-a ajuns la omor, e o viaţă de om şi ajunge lumea să vorbească despre comuna noastră ca şi cum ar fi un loc periculos”. (C.M.)

Exit mobile version