Traficantul Marius Gîrlea (45 de ani), cel care vindea droguri elevilor de liceu din Piatra-Neamț, a fost condamnat, astăzi, 6 aprilie, la 6 ani și 8 luni de închisoare, o pedeapsă destul de mare, având în vedere că, de regulă, Tribunalul Neamț pronunță condamnări cu suspendare în astfel de cazuri. Hotărârea este, însă, în primă instanță, așa că Gîrlea o poate ataca la Curtea de Apel Bacău, dar este puțin probabil ca judecătorii de acolo să dea dovadă de clemență față de el.
Anchetatorii au stabilit că Gîrlea se aproviziona din Olanda, avea niște colaboratori, dar controla toată afacerea, de la cumpărare până la distribuție. Avea, printre clienți, mulți liceeni, dar și consumatori cu state vechi, deja dependenți de cocaină. Probabil că pedeapsa aspră aplicată de judecătorii de la Tribunalul Neamț s-a datorat atât „activității” sale din Neamț și Bacău, dar și faptului că are antecedente penale serioase, pentru un jaf armat în Germania. (C.M.)