eco juniorÎn cadrul Proiectului Eco Junior 2015 s-au înscris 512 unități de învățământ, de pe întreg teritoriul țării, peste 1.150 de profesori devenind repezentanți ai Asociației “Drumeții Montane”. Profesorii din ciclul preșcolar, primar, gimnazial, inclusiv liceal vor desfășura activități educative în perioada 6-10 aprilie, în cadrul programului “Să știi mai multe, să fii mai bun!”, sub atenta îndrumare a reprezentanților Asociației “Drumeții Montane”. Activitățile desfășurate în cadrul proiectului vor îmbunătății educația copiilor în spiritul ecologic și importanța conservării naturii, copiii fiind la ora actuală o armă puternică pentru a schimba lumea în bine. Cele mai căutate activități din acest an sunt: “AFIȘUL MEU ECOLOGIC”, „VIDEOPROIECȚII CU TEMATICĂ ECOLOGICĂ”, „SĂ ALERGĂM ÎN SAC”, „OUL ȘI LINGURA”, „ÎMPARATE, ÎMPARATE CÂT ESTE ORA?”, „TURISM ÎN ROMÂNIA – JOCUL DE CULTURĂ GENERALA”, „CUM SĂ NE ORIENTĂM”. Proiectul Eco Junior 2015 este organizat, ca în fiecare an, de voluntari.

Lista școlilor înscrise pe județe: Galați 37, Bacău 32, Dâmbovița 33, Buzău 30, Suceava 22, Gorj 21, Neamţ 21, Vrancea 20, Prahova 19, Maramureș 18, Brasov 17, Iași 17, Mureș 17, Argeș 16, București 16, Teleorman 13, Timiș 13, Constanța 12, Vaslui 12, Olt 10, Satu Mare 8, Bistrița-Năsăud 7, Brăila 6, Dolj 6, Hunedoara 6, Ilfov 6, Mehedinți 6, Botoșani 5, Calărași 5, Caraș-Severin 5, Cluj 5, Harghita 5, Ialomița 5, Sălaj 5, Sibiu 5, Alba 4, Bihor 4, Covasna 4, Tulcea 4, Vâlcea 4, Giurgiu 3, Pitești 2, Pascani 1, Roman 1, Slobozia 1. Puteți vizualiza lista completă a școlilor înscrise accesând www.asociatia.drumetiimontane.ro.

Asociația Drumeții Montane este o organizație non-profit, ce are în componența sa doar voluntari,  de aceea suntem mereu în căutare de persoane pasionate de eco-turism. Dacă ești interesat(ă) de activitățile pe care le desfasoară asociația noastră sau la care participă, ești asteptat(ă) în echipa noastră! (ZCH NEWS)