50 de bilete în staţiuni în perioada 12-14 septembrie

Casa Județeană de Pensii (CJP) Neamț a alocat 50 de bilete de tratament pentru a XII-a serie, ce are ca date de intrare în stațiune perioada 12–14 septembrie. Repartiția a fost realizată prin alocare automată, pe baza ordinii de ierarhizare a cererilor.

„Reamintim că ordinea de ierarhizare a cererilor este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri, punctaj care se obţine prin însumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu în parte, raportat la numărul de criterii prevăzut pentru categoria respectivă”, precizează CJP Neamţ.

50 de bilete în staţiuni în perioada 12-14 septembrieCele 50 de bilete sunt în stațiuni unde Casa Națională de Pensii Publice deține în proprietate structuri de cazare, respectiv: Covasna, Olănești, Nicolina, Pucioasa, Sarata Monteoru, 1 Mai, Amara și Buziaș. Lista cererilor aprobate pentru această serie se găsește afișată la sediul CJP Neamț, cât și pe pagina de internet a instituției. De la începutul anului și până la această dată la CJP Neamț au fost înregistrate 7.410 cereri pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, fiind valorificate 2.746 bilete de tratament.

Acordarea prestaţiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete solicitanţilor îndreptăţiţi, în limita numărului de locuri asigurate în unităţi de tratament din proprietatea CNPP, precum şi a numărului de locuri contractate cu alte unităţi de profil şi a sumelor alocate pentru această prestaţie prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

50 de bilete în staţiuni în perioada 12-14 septembrie

Pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de: pensionar al sistemului public de pensii; asigurat al sistemului public de pensii sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale, iar pentru a se înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar trebuie să depună cererea de acordare (cerere tip) însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO Elevii din Roman au dat startul concursului de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”

Elevii din județul Neamț sunt implicați, în aceste zile,...

Bărbat căutat de polițiști după ce a retras ilegal bani de la un ATM din Piatra Neamț

Un bărbat este căutat de polițiști după ce ar...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Regiunea Nord-Est sub coduri colorate de vreme rea

În ultima decadă a lunii aprilie vreme nu dă...

Percheziții DNA în 69 de locații din mai multe județe

Direcția Națională Anticorupție (DNA) derulează pe 22 aprilie o...

Piatra-Neamț. Câine salvat dintr-un puț de 2,5 metri

Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au...

Incendiu într-un apartament din Piatra Neamț cauzat de o lumânare

O lumânare lăsată nesupravegheată a cauzat un incendiu într-un...

Undă verde pentru procesul primului deces cauzat de stupefiante în Neamț

Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat definitiv pe procedura...