În această dimineață, 24 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, pun în executare 46 de mandate de percheziție domiciliară. Descinderile au loc în județele Bistrița Năsăud, Bihor, Constanța, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Mureș, Giurgiu, Dâmbovița și în municipiul București, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și obținerea ilegală de fonduri.

Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu luna ianuarie 2020, prin intermediul a 23 de societăți comerciale, bănuiții ar fi solicitat fonduri publice printr-un programul, prezentând date și documente false. Prejudiciul cauzat este de 4.086.000 de lei”, anunță Poliția Neamț.

Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

VIDEO IPJ Neamț

(G.S.)

Articolul precedentLebede moarte pe lacul Bâtca Doamnei
Articolul următorL1 Noi rezultate nefavorabile pentru Poli Iași și FC Botoșani
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.