tahografPoliţiştii ieşeni au aplicat, marţi, 12 aprilie, o amendă record pentru un şofer, de 47 de ani, din judeţul Suceava.

Acesta este acuzat că a condus un autocar pe şoseaua Bucium, fără a respecta timpii de odihnă, fiind amendat cu 4.000 lei.

Un alt şofer, de 35 de ani, din Iaşi, a condus un autovehicul efectuând transport persoane pe traseul Iaşi-Slobozia, tot pe şoseaua Bucium, având un număr mai mare de călători decât numărul de locuri. Şoferul nu purta centura de siguranţă şi avea plăcuţele cu numerele de înmatriculare murdare. A fost sancţionat cu  amendă în valoare de 840 lei.

Constatările s-au realizat în timpul unei acţiuni mai ample derulate de Poliţia Rutieră Iaşi.

“Au fost controlate 42 de autovehicule, fiind aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale, dintre care una pentru nerespectarea capacităţii de transport, una pentru defecţiuni tehnice, una conform Ordonanţei de Guvern 37/2007(privind nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă), una conform Ordonanţei de Guvern nr. 69/2012 (privind legalitatea transporturilor rutiere), 9 pentru nepurtarea centurii de siguranţă, iar 19 pentru alte abateri”, potrivit comunicatului IPJ Iaşi. (ZCH NEWS)

Articolul precedentPrevenirea furturilor din locuinţe cu pliante şi afişe
Articolul următorConcurs Interjudețean ”Comorile Neamțului” – Ediția a II-a
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.