Limba română
Limba română sunt eu !
Am fost zămislit de părinţi
În limba română.
Fiecare celulă a fiinţei mele
Pământene,
E plămădită în grai românesc.
Până am ieşit la lumină,
Am început a-l şopti,
Odată cu prima picătură de sânge
Pornită să ducă viaţa şi limba
În celelalte alcătuiri
De le zicem celule sau viscere.
Apoi … am gângurit primii paşi,
Laptele ce l-am supt
Şi braţele de gâtul mamei
Au fost în limba română.
Limba română nu se învaţă.
Ea există odată cu mine.
În şcoală am deprins doar
S-o şlefuiesc, s-o fac să strălucească
Şi, mai ales, s-o păstrez neîntinată.
Auzit-aţi grai mai frumos
Şi mai plin de metafore
Decât limba română ?
Puteţi spune în alte graiuri
A ogoi, a jindui, a tânji ori a doini ?
Nici vorbă. Vorbe asimilate !
Limba română sunt eu ! ,
Eu sunt patria, izvoarele, munţii,
Cimitirele şi ceilalţi asemenea mie
Din cuprinsul României.
Patria e dăruită de Dumnezeu
Cu nenumărate şi felurite bogăţii.
Ni le pot fura, smulge, străinii.
Dar cea mai mare şi mai sfântă bogăţie,
Limba română,
Nimeni nu ne-o poate lua.
Smintiţii de noi, ne cam batem joc
De limba română
Şi o mânjim, netrebnic, cu
Hallowen, locaţii, a aplica.
Marfă de import. Circumstanţială
De mod, de timp, de loc.
Eu sunt limba română !
Când nu voi mai fi
Şi preotul va rosti, ca la orice slujbă :
„Să se desfacă în limba din care a fost făcut !
Amin !
Virgil RĂZEŞU
