3 parlamentari din regiunea Nord Est părăsesc partidul condus de Diana Șoșoacă

Diana Șoșoacă în ParlamentUn scandal a zguduit partidul condus de Diana Șoșoacă, SOS România. 6 parlamentari au anunțat că părăsesc formațiunea, patru deputați și doi senatori. De remarcat este că trei dintre aceștia au fost ales în județe din regiunea de Nord Est. Este vorba despre:

  • Daniel Paul Romeo Gheorghe, senator de Neamț;
  • Alexandrin Moiseev, deputat de Botoșani;
  • Ștefan Alexandru Băișanu, deputat de Suceava.

Toți cei trei se vor alătura, cel puțin deocamdată, grupul parlamentarilor neafiliați.

Scandal declanșat de Diana Șoșoacă care s-ar putea termina în instanță

Reacția liderei SOS România a fost, cum era de așteptat, dură.

„Domnii ăștia senatori sunt niște trădători ai mișcării naționaliste. Sunt cumpărați de către putere. Acum o să depunem plângerile penale împotriva lor pentru mită și luare de mită. Pentru că sunt înregistrați (…) O să apară o înregistrare foarte curând de la Piatra Neamț, într-un restaurant în care o parte din trădătorii de la SOS, POT și AUR s-au întâlnit cu dl Pinalti și dl Panaite, care au încercat să vină și la mine în partid cândva și i-am refuzat… Sunt niște chestii în spate…”, a continuat lidera formațiunii SOS România, adăugând că a depus plângeri penale.

O reacție rapidă a venit din partea senatorului de Neamț, Daniel Paul Romeo Gheorghe care a dat o declarație pentru Mesagerul de Neamț în care își explică decizia de a părăsi SOS România și anunță că o va acționa în justiție pe Diana Șoșoacă pentru acuzațiile ei.

3 parlamentari din regiunea Nord Est părăsesc partidul condus de Diana Șoșoacă„Lidera SOS România a făcut niște afirmații. Am văzut tot live-ul dânsei de pe Facebook și am făcut înregistrările de rigoare. Deci, dânsa a afirmat că am fi luat noi (n.r. parlamentarii care au anunțat că părăsesc SOS România), că eu, am luat 200.000 sau 300.000 de euro, ceea ce este neadevărat, este fals și pentru această treabă va fi dată în judecată. Sută la sută și va plăti cu vârf și îndesat pentru defăimarea mea ca om, ca om politic și pentru neadevăruri spuse.

Cu această chestie voi merge până în pânzele albe în ceea ce o privește pe dânsa că nu s-a pus în niciun moment problema ca eu să vorbesc vreodată despre anumite sume de bani sau să iau anumite sume de bani. Este o minciună mai mare decât este dânsa.

Iar decizia mea de a pleca din SOS România a venit ca urmare a unor greșeli făcute de doamna Diana Iovanovici Șoșoacă. Dânsa tot spune sus și tare că este contra PSD-ului, contra PNL-ului sau contra partidelor „sistem”, cum le numește dânsa.

Păi atunci dați-mi voie să o contrazic și să vă aduc la cunoștință că atât domnul Coarnă, Dumitru Coarnă, care are două mandate PSD de deputat, este liderul grupului SOS România la Camera Deputaților și Ninel Peia este chestor în biroul permanent la Senat. Și acesta din urmă a avut un mandat de deputat la PSD. În rest, noi toți ceilalți, care nu am ocupat niciun fel de funcție și suntem în SOS, suntem la primul mandat de parlamentar, adică suntem boboci”.

Vasile Panaite, actualul director al DRUPO SA Piatra Neamț și fost candidat la funcția de primar al municipiului, cel despre care Diana Șoșoacă a afirmat că a fost la întâlnirea cu „trădătorii” din partid neagă orice implicare în acest scandal.

„Nu am avut nici un fel de întâlnire sau discuție de acest fel, am vazut înregistrarea, este o aberație, n-am nici o legătură. M-au sunat oameni să-mi spună de înregistrare și că m-a făcut vedetă la nivel național”, a precizat Vasile Panaite pentru Mesagerul de Neamț.

Rămâne de văzut dacă înregistrarea anunțată de lidera SOS va fi făcută publică și dacă ea va putea dovedi acuzațiile deosebit de grave pe care le aduce. Până atunci, trei aleși pe listele SOS în regiunea de Nord Est vor continua în Parlament, neafiliați și partidul Dianei Șoșoacă pare slăbit înaintea unei noi confruntări electorale.

Z.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...