3 ani de închisoare pentru un bărbat care i-a dat 100 de euro unui polițist rutier

3 ani de închisoare pentru un bărbat care i-a dat 100 de euro unui polițist rutierUn bărbat de 40 de ani, din Roman, a fost ridicat de polițiști, în ziua de 3 februarie, și condus la Penitenciarul Bacău, unde are de stat 3 ani, în baza unei condamnări la închisoare, pentru dare de mită. Alexandru Călin a fist judecat în același dosar cu Imre Antal Mikloș, din Harghita, care a scăpat cu o condamnare cu suspendare. E adevărat, el n-a mituit un polițist care să anunțe imediat ofițerii anticorupție, ci doar a avut intenția, promițându-i 200 de euro unui agent de poliție, care voia sp-l amendeze pentru depășirea vitezei legale. Prin urmare, hotărârea pronunțată de Tribunalul Neamț și rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Bacău, este diferențiată.

”Condamnă pe inculpatul M.I.A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. (…) În temeiul art. 91 alin. 1 şi art. 92 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita la datele fixate de această instituţie; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal obligă pe inculpat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Harghita sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei com. Lupeni, jud. Harghita sau al Primăriei or. Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita. (…) Condamnă pe inculpatul C. A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. (…) În temeiul art. 290 alin. 5 Cod penal dispune confiscarea de la inculpatul C.A.a sumei de 100 euro sau echivalentul în lei la data executării”, a decis instanța.

Decizia instanței, care a sancționat aspru o dare de mită de 100 de euro, ne face să ne gândim că este mult mai sănătos să iei șpagă decât să dai, practica demonstrând că pentru luare de mită pedepsele sunt cu atât mai mici cu cât șpaga e mai mare.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...