Sunt 29 de copii bolnavi de rujeolă în județul Neamț, iar cele mai multe cazuri sunt din Piatra Neamț, potrivit Direcției de Sănătate Publică Neamț. Aceste cazuri au fost confirmate de laborator la finele săptămânii trecute și este cel mai mare număr de îmbolnăviri din țară, din cele 88 de cazuri noi. Potrivit Centrului Național de Boli Transmisibile, probele de seruri au fost prelevate și analizate în laborator în ultimele trei săptămâni.
Cele mai multe îmbolnăviri din acest an provin din municipiul Piatra Neamț. „Sunt 13 cazuri posibile, adică la copii la care s-a evidențiat erupția pe piele și au contact cu o persoană bolnavă, dar și un caz la care s-a prelevat proba de ser și a fost trimisă la laborator. Majoritatea îmbolnăvărilor sunt la copii nevaccinați. În acest moment, există 1.823 doze de vaccin ROR la medicii de familie din județ și 4.776 doze de vaccin în stoc la DSP Neamț”, a precizat dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al DSP Neamț. Anul acesta, au continuat focarele de boală de la Brusturi (unde sunt 10 cazuri), Pipirig, Petricani, Vânători-Neamț și Piatra Șoimului. „În municipiul Piatra Neamț nu sunt focare, chiar dacă numărul de îmbolnăviri este mai mare, cazurile raportate de medicii infecționiști și de medicii de familie fiind mai disperate”, a adăugat dr. Mirela Grădinaru. Din zona Piatra Neamț au mai fost raportate, până la finele anului trecut, 15 cazuri, iar 9 cazuri au fost semnalate din comunele din zona Târgu Neamț. Cele mai multe cazuri ( Rujeola este o boală infecțioasă și contagioasă, ce poate fi prevenită prin vaccinare. Copiii care se îmbolnăvesc de rujeolă sunt majoritatea dintre cei nevaccinați. Fiindcă de astăzi a început școala, cadrele medicale sau cadrele didactice trebuie să facă triajul copiilor, pentru a-i depista pe cei bolnavi de viroze sau alte afecțiuni contagioase. Medicii insistă ca părinții care au copii bolnavi să-i țină acasă. (C.I.)