0:00

288 de bilete de tratament balnear sunt puse la dispoziție de Casa Județeană de Pensii Neamț în stațiuni din țară. Pentru această serie, intrarea în staţiuni se va face în perioada 10 – 13 iulie, iar beneficiarii vor fi înştiinţaţi telefonic despre repartizarea biletului de tratament. Astfel, durata unui sejur este de 16 zile, iar preţul maxim pe bilet de tratament balnear este de 1.388 lei – pentru unităţi de cazare la categoria 2 stele, şi 1.452 lei – pentru 3 stele.

„A288 bilete de tratament pentru pensionari, ZCH NEWS - sursa ta de informații, a declarat Oana Fodor, purtător de cuvânt al CJP Neamț. Biletele de tratament balnear se acordă individual, o singură dată pe an, indiferent dacă este cu plata unei contribuţii sau gratuit.

Pentru primele nouă serii ale anului 2015 au fost valorificate 2001 bilete de tratament balnear, fiind înregistrate la această dată 6800 cereri de acordare bilet de tratament balnear.

Articolul precedentAsociație pentru ajutorarea Spitalului Bicaz
Articolul următorPosturi scoase la concurs în administrație: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.