255 de profesorii vor fi consiliați

profesor

Inspectoratul Școlar Județean Neamț va consilia 255 de profesori debutanți și profesori care nu au reușit să obțină definitivatul în învățământ, potrivit unui anunț realizat de inspectorul specialist în Resurse Umane și postat pe site-ul ISJ Neamț. În ce anume va consta consilierea și cum îi va ajuta asta pe beneficiari, urmează să vedem săptămâna viitoare, întrucât perioada programată pentru consiliere este 7-9 octombrie. Inspectoratul anunță doar că în cadrul activității ”se vor transmite informații și se vor stabili strategii de acțiune pentru anul școlar 2013-2014”. Tematica pentru cei 255 de dascăli din întreg județul, vizați de inițiativă, este una largă: ”consilierea cadrelor didactice debutante pentru obținerea dreptului de practică în învățământ, dezvoltarea profesională și personală a cadrelor didactice debutante, activități premergătoare mentoratului de stagiatură și sprijin informațional și instrumental pentru debutanți”, potrivit aceluiași comunicat al ISJ. Vestea bună pentru profesorii respectivi este că directorii lor au fost rugați să le faciliteze participarea, deci vor lipsi motivat de la muncă. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...

S.C. COMFORMEDIS S.R.L. anunță finalizarea proiectului „Evoluție pas cu pas”, Cod SMIS: 311967

SC COMFORMEDIS SRL, CUI RO27651973, anunță că în luna...

Tânără fără permis, a intrat cu mașina într-un gard la Bălțătești

O tânără în vârstă de 21 de ani din...