Din statisticile realizate anul trecut, peste 90 % dintre dispariţiile de copii sunt reprezentate de fuga acestora de acasă sau din centrele de ocrotire, iar 43% sunt cazuri sunt alarmante. Plecaţi voluntar, răpiţi, rătăciţi sau înecaţi, li se aduce un omagiu pe 25 mai, de Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi – un apel la responsabilitate şi solidaritate umană. Un semnal de alarmă în legătură cu dispariţia, răpirea sau exploatarea sexuală a copiilor, un demers pentru diminuarea şi în final eradicarea acestui fenomen – un mesaj de speranţă! Cel mai adesea după o separare sau un divorţ al părinţilor, când unul dintre părinţi încalcă decizia instanţei judecătoreşti şi-i fură celuilalt copilul. Sunt cele mai paşnice tipuri de răpiri. Studiile arată că cei mai mulţi dintre aceşti copii suferă emoţional, resimt furia şi mânia, dar şi „indoctrinarea mentală” perpetuată de părintele răpitor. Ei prezintă simptome ale suferinţei emoţionale şi manifestări de anxientate, probleme de alimentaţie şi tulburări ale somnului. Le va fi frică pe viitor să se ataşeze de oameni şi să aibă încredere în ei.
Dispariţii grave – răpiţi şi ucişi pentru sex sau organe
De obicei, agresorul este o cunoştinţă a copilului. Vecin, prieten de familie, rudă, iar motivul este recompensa sau din răzbunarea, profitul financiar (adopţii pe piaţa neagră, exploatare sexuală, cerşetorie), satisfacerea sexuală sau dorinţa de a ucide. Un studio arată că 2/3 din răpiri au ca motivaţe agresiunea sexuală a victimei. Agresiunea apare din interacţiunea între un delicvent motivat, o ţintă disponibilă şi absenţa unui părinte vigilent care să o împiedice.
Rătăciţi în spaţii deschise
În pădure, parc sau într-un magazine aglomerat. Copilul trebuie să ştie că va fi căutat, în oricare dintre aceste situaţii, până va fi găsit.
Suspiciuni de înec
Sunt cele mai tragice dispariţii. Teoretic, nu mai există nici o speranţă. Dar părintele încă mai nădăjduieşte, până când apa îi scoate copilul la mal.
Plecarea voluntară
Este principala cauză a dispariţiilor de minori, iar ele mai expuse sunt fetele aflate în pragul adolescenţei, iar categoria de vârstă cea mai vulnerabilă e între 13 şi 17 ani. De ce fug de-acasă copiii? Pentru că au luat o notă mică sau absenţe, pentru că acasă sunt pedepsiţi cu bătaia. Nimeni nu fuge de bine. Fugarii dau semne de tulburări emoţionale şi psihice şi primul semn că randamentul lor e în prăbuşire e catalogul de la şcoală. Băieţii fug de-acasă din dorinţa de a deveni, prea timpuriu, independenţi. Caută slujbe sezoniere şI ajung, cel mai adesea, să fie exploataţi prin muncă. Fetele pleacă de acasă pentru că părinţii le interzic relaţia de prietenie cu „marea iubire” a vieţii lor. Şi ajung, uneori, să fie exploatate sexual. În toate aceste situaţii de vină e lipsa de comunicare între părinţi şi copii.
Oricât de greu pare uneori, între părinte şi copil trebuie să existe permanent comunicare
- După un divorţ, păstrarea unei relaţii amiabile între părinţi este esenţială pentru copil
- Copilul trebuie învăţat să se ferească de pericole, să aibă încredere în forţele şi deciziile sale, să nu plece cu persoane necunoscute
- Copilul trebuie să ştie că un adult nu are nevoie niciodată de ajutorul său – nici să-i caute un animal pierdut, nici să găsească o adresă;
- Copilul trebuie să ştie să spună NU. Dacă cineva foloseşte forţa pentru a-l reţine, să ţipe cu putere, să bată din picioare, să strige;
- Copilul trebuie supravegheat, învăţat propria adresă şi numărul de telefon al părinţilor;
- Comunicarea permanentă este cea mai eficientă “armă” împortiva oricărei forme de îndepărtare faţă de copil.
Să fie educaţi, supravegheaţi, informaţi şi căutaţi fără încetare! Ce se întâmplă însă după ce sunt gasiţi? Câţi dintre ei sunt consiliaţi? Câţi dintre părinţi cer ajutor de specialitate?
Telefonul unic pentru copiii dispăruţi – 116000
Începând cu 15 februarie 2007, ţările UE au avut obligaţia de a rezerva numarul 116000 pentru linii de urgenţă privind copiii. În prezent, sunt operaţionale în 22 state membre. “E cunoscut faptul că, atunci când copiii sunt ucişi în urma unei răpiri, peste 70% dintre ei sunt ucişi în 3 ore, iar 90% în 24 de ore de la dispariţie. Drept urmare este indispensabilă intervenţia imediată a serviciilor specializate” a declarat Margarida Barroso, membru independent in Consiliul Missing Children Europe. “De aceea numărul de telefon european pentru copiii dispăruţi poate salva vieţi. Nu există nicio posibilă scuză de a nu lua toate măsurile posibile pentru ca numărul să fie operaţional în toate statele membre ale Uniunii Europene”, a mai spus Margarida Barroso. Linia europeană de urgenţă 116000 permite semnalarea copiilor dispăruţi şi oferă recomandări şi sprijin familiilor acestora oriunde în Europa.
De ce a fost aleasă ziua de 25 mai?
Pe 25 mai 1979, Etan Patz, în vârstă de şase ani, a dispărut de la domiciliul său din New York şi nu a mai fost găsit niciodată. Atunci a fost lansată cea mai amplă campanie de căutare a unei persoane dispărute – au fost înălţate baloane, copacii au fost legaţi cu panglici roz, chipul băieţelului a fost afişat în tot oraşul, au fost oferite recompense. Un an mai târziu, la aceeaşi dată, au fost organizate manifestări în amintirea băieţelului dispărut, iar pe 25 mai 1983, preşedintele SUA, Ronald Reagan, a declarat ziua de 25 mai “Ziua Naţională a Copiilor Dispăruţi” – ”Missing Children’s Day”. Ziua a început să fie celebrată şi în Canada din 1986, la iniţiativa Organizaţiei “Copiii dispăruţi” si la nivel internaţional tot din 1986, la iniţiativa Crucii Roşii Internaţionale, pe fondul înmulţirii dispariţii în rândul copiilor. Prima zi europeană a copiilor dispăruţi a fost organizată în 2002 la iniţiativa organizaţiei britanice “Child Focus”, patronată de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi a organizaţiei olandeze “Vermist”. Ca simbol al acestei zile a fost ales floarea de “nu-mă-uita” – „forget me not” – (Myosotis sylvatica), datorită numelui ei şi abundenţei acesteia în luna mai. (ZCH NEWS)
