24 IANUARIE: Iohannis şi Cioloş aşteptaţi la Iaşi

iasi 24 ianuarie 04
Anul trecut, Klaus Iohannis a stat alături de Cristian Adomniţei, Gheorghe Nichita, ÎPS Teofan şi Victor Ponta. Anul acesta, se va revedea doar cu Mitropolitul

Președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș vor fi prezenți la Iași, duminică, 24 ianuarie, la manifestările organizate de Ziua Unirii.

Șeful statului va participa, de la ora 11:30, la ceremonialul din Piața Unirii, unde va susține și o alocuțiune (11:45), conform Agendei postate pe site-ul Preşedinţiei. La 12:20 şi 13:05, Klaus Iohannis va depune flori la Monumentul „Alexandru Ioan Cuza” și la mormântul domnitorului de la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”.

Și premierul Dacian Cioloș va fi prezent la manifestările de la Iași, după cum se arată în agenda prim-ministrului, publicată pe site-ul Guvernului.

Cei doi copreședinți al PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, se vor afla la sfârșitul acestei săptămâni la Iași, a anunțat miercuri, 20 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, conducerea filialei ieșene a formațiunii politice.

La Catedrala Patriarhală (Bucureşti) va fi oficiat un Te Deum, „ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act măreț din istoria națională la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ”, a anunțat Biroul de presă al Patriarhiei Române.

De asemenea, Ministerul Apărării Naționale va organiza ceremonii militare, începând cu ora 9:00, la Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei.

Duminică se împlinesc 157 de ani de la Unirea Principatelor Române, act înfăptuit la București de Adunarea Deputaților, într-o clădire a Bisericii de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.

Ziua de 24 ianuarie a fost declarată sărbătoare legală în 2014. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...