23 de contracte de finanțare în valoare de 50.8 milioane de euro semnate până în prezent pentru Piatra-Neamț

23 de contracte de finanțare în valoare de 50.8 milioane de euro semnate până în prezent pentru Piatra-NeamțUn număr 23 de contracte de finanțare semnate până în prezent, în valoare de 50.8 milioane de euro, din cele 32 de proiecte europene însumând peste 92 milioane de euro pregătite pentru Piatra-Neamț!

Prin cele trei proiecte europene ale căror contracte de finanțare au fost semnate în aceasta săptămână, încă 13,8 milioane de euro nerambursabili, de la Uniunea Europeană, vor ajunge în Piatra-Neamț pentru investiții. Este vorba despre două proiecte în care Primăria este aplicantul și un proiect inițiat de către municipalitatea pietreană prin Strategia de Dezvoltare Locală Integrată si Planul de Mobilitatea Urbana, în care Primăria Piatra-Neamț este partenerul principal.

Primele două proiecte sunt următoarele:

– Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit nr. 2, în valoare de 372.000 euro. Proiectul presupune lucrări de creștere a eficienței energetice, respectiv izolare termică, modernizare a instalației de iluminat etc. De asemenea, se vor realiza lucrări de amenajare interioară,instalații electrice, dotări  precum și amenajări exterioare.

– Dezvoltarea capacității de planificare strategică și implementare a unui sistem informatic integrat în municipiul Piatra Neamț – 798.000 euro, având ca scop principal  digitalizarea  activității primăriei pietrene precum dar și elaborarea Strategiei Smart City 2021-2027.

23 de contracte de finanțare în valoare de 50.8 milioane de euro semnate până în prezent pentru Piatra-NeamțPrin cel de al treilea proiect va fi modernizat sistemul de transport public din Piatra Neamt prin achiziția a 20 de autobuze electrice, modernizarea autobazei și realizarea a 25 de stații de încărcare electrice pentru noile autobuze – 12.590.000 euro.

„Sunt proiecte majore pentru care s-a obținut finanțare nerambursabilă europeană și care urmează să fie implementate începând cu acest an, cu termen de finalizare maxim anul 2022. Astfel, orașul Piatra-Neamț se va alinia unor importante orașe europene care beneficiază de transport ecologic realizat cu autobuze electrice. Foarte important este, de asemenea, proiectul prin care vom digitaliza activitatea administrației publice pietrene oferind astfel cetățenilor, în toate sectoarele, și alternativa online, o modalitate modernă și confortabilă de interacțiune cu Primăria Piatra-Neamț.

Din cele 32 de proiecte europene însumând peste 92 milioane de euro pregătite pentru Piatra-Neamț s-au semnat până la această dată un număr de 23 de contracte de finanțare, în valoare de 50.8 milioane de euro. Continuăm sa ne batem pentru fiecare cent european nerambursabil care poate fi adus la Piatra-Neamț pentru dezvoltarea orașului și cresterea calității vieții cetățenilor”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...