23 aprilie, Ziua Bibliotecarului, la Piatra Neamţ şi Bicaz

Luni, 23 aprilie, cu prilejul Zilei Bibliotecarului și Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește lansarea cărții „Carol al II-lea și sfârșitul democrației. Un rege, un cult, o camarilă“, de la ora 12:00, în Sala Info-Club.

Prezentarea lucrării va fi făcută de cercetător științific dr. Corneliu Ciucanu, de la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană din cadrul Academiei Române, Filiala Iași; Elena Preda, inspector istorie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț; ing. Viorel Nicolau, editor; prof. Mihai-Andrei Nica.

Cartea a fost realizată de un colectiv redacțional: Daniel Dieaconu, profesor de istorie, doctor cu o teză coordonată de academicianul Dinu C. Giurescu, cercetător în cadrul Centrului de Cercetare pentru Dezvoltare Regională și Integrare Europeană al Universității din București, autor al mai multor volume și studii; Elena Preda, inspector disciplina istorie ISJ Neamț, autor și coautor al mai multor volume și studii, coordonator al mai multor proiecte de cercetare și popularizare a istoriei nemțene, prof. Dionisie Savin de la Crăcăoani, autor al unor studii de istorie și folclor local, prof. Cristiana Șoimaru, președinta Asociației Profesorilor de Istorie Neamț, prof. Anca Bondar de la Popești Leordeni, prof. Andrei Mihai Nica, mezinul colectivului, profesor la Școala Gimnazială Nr. 2 Piatra-Neamț.

De la ora 13:30, în Sala Cupola, va avea loc lansarea cărții „Psihologia polițistului infractor“ de Florin Alistar. Lucrarea beneficiază de o prefață semnată de același cercetător științific dr. Corneliu Ciucanu de la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană din cadrul Academiei Române, Filiala Iași, care va face și prezentarea volumului, alături de criticul pietrean Lucian Strochi.

Cele două volume vor fi lansate tot luni, 23 aprilie, dar de la ora 15:00 şi la Biblioteca „Mihai Eminescu” din Bicaz.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț marchează prin activitățile de luni, 23 aprilie, dubla sărbătoare Ziua Bibliotecarului și Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. În această zi, în scopul facilitării accesului la lectură și la cunoaștere, toți doritorii pot obține gratuit permisul de utilizator, care oferă acces la serviciile bibliotecii. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...