Satul Grinţieşu Mare, ce se află înşirat de-a lungul pârâului omonim şi la poalele muntelui Grinţieşului, a avut duminică 15 iunie 2014 zi de hram. Dar, mai mult decât atât, satul sărbătorea 220 de ani de de locuire şi credinţă pe aceste frumoase meleaguri: atestarea bisericuţei de lemn se făcea de către Teodosie Zugravul, pictorul catapeteasmei, printr-un triptic ce pomeneşte pe ctitorii anului 1794, preoţi şi mireni.
Bisericuţa, spune tradiţia, a fost ridicată de un grup de imigranţi ardeleni (aşa numiţii „ungureni”) şi bucovineni care au trecut munţii datorită persecuţiilor chezaro-crăieşti în cea de-a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, din timpul faimoasei împărătese Maria Teresa şi au fondat aici un mic sat aflat. Pomelnicul ctitoricesc numeşte pe locuitorii care au sprijinit ridicarea bisericii, fiecare după puterea sa, preotul paroh Dumitru Pintilie numindu-i pe fiecare în parte cu contribuţia lor: bani, policandru, cuie sau osteneală. După liturghie, cei şase preoţi veniţi din satele din împrejurimi, au ieşit cu credincioşii la morminte, cinstind memoria celui mai iubit preot al Grinţieşului, Vasile Maftei, chipul său de apostol al satului fiind conturat în cadrul simpozionului ce a urmat serviciului religios de către cel mai vârstnic dintre preoţii prezenţi, părintele Mihai Damian de la Ceahlău, care sublinia harul şi distincţia acestuia, dar şi chinul detenţiei politice, la fel ca cel al preotului Ungureanu din Ceahlău.
Protopopul Ionel Cuţuhan a remarcat efortul deosebit al ctitorilor, unii dintre ei cu sume ce mergeau până la 100 de lei ai acelui an, arătând că un bou putea fi cumpărat cu o sumă ce varia între 3-5 lei. Cu atât mai mult merită cinstire aceşti înaintaşi ai grinţieşenilor. Evenimentul a fost prefaţat vineri 13 iunie 2014 de promisiunea prinţului Gheorghe Sturdza într-o întâlnire cu consilierii locali de a sprijini refacerea picturii vechi, a obiectelor de cult şi a infrastructurii bisericii de lemn de pe Grinţieşul Mare, monument istoric, o măiastră realizare a meşterilor populari, comparabilă cu celelalte biserici ţărăneşti ale timpului din regiune: biserica de lemn din Farcaşa, biserica de lemn din Galu, biserica din Răpciuni, astăzi aflată la Muzeul Satului din Bucureşti.
Să menţionăm şi iniţiativa preotului paroh şi a pictorului târg-nemţean stabilit recent în satul Grinţieşu Mare de a realiza un grup de mici artişti iconari. Pictorul Cătălin Popovici (autor de altfel al catapeteasmei bisericii noi) a creat împreună cu tinerii săi ucenici, folosind lemn şi uleiuri şi cleiuri naturale, superbe icoane, expuse în pridvorul bisericii de lemn, care au impresionat şi pe mitropolitul Teofan, prezent la biserică în ziua de marţi a săptămânii care tocmai s-a încheiat în cadrul unei întâlniri cu preoţii de pe Valea Muntelui. Mulţime mare de oameni au cinstit sărbătoarea bisericii, săteni, locuitori ai satelor megieşe, fii ai satului sosiţi special pentru acest eveniment din ţară şi străinătate. Au fost primiţi cu vorbe calde de bun venit, cu o slujbă religioasă frumoasă oficiată de patru preoţi şi un bine pregătit cor bisericesc şi cu o masă bogată, aşa cum stă bine unei zile de câşlegi de dinaintea postului. Fiecare venit a primit un pliant realizat special pentru acest eveniment de către preotul paroh şi dl. Liviu Nistor, un specialist în domeniu, un fiu al satului ce face cinste locului din care a plecat. Lăsăm în urma noastră biserica nouă, albă şi maiestuoasă, zidire recentă, efort deosebit al enoriaşilor. Lăsăm în urma noastră şi bisericuţa veche de lemn, o minunăţie a arhitecturi ţărăneşti a sfârşitului de secol al XVIII-lea, cu speranţa că ne vom întoarce la o nouă sărbătoare, cea a 230 de ani, sau de ce nu, cea de 250 de ani, dacă Dumnezeu ne va îngădui să fim atât de îndelungaţi în zile. (Prof. Daniel Dieaconu)
