0:00

2016 pentru Spitalul Municipal Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații2016 pentru Spitalul Municipal Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații2016 pentru Spitalul Municipal Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiConferința de presă de la Spitalul Municipal de Urgență Roman de joi, 2 februarie, a  adus o noutate în  rutina  conferințelor de până acum: a avut loc în Secția Chirurgie. Am înțeles că, de acum înainte, conferințele de presă se vor desfășura, prin rotație, în toate secțiile spitalului. Un prilej pentru ziariști să cunoască direct, „la fața locului”, realitățile spitalului romașcan.

Conferința de joi a avut drep scop prezentarea unui succint bilanț al activității spitalului în anul 2016. S-au prezentat foarte multe (exagerat de multe) cifre, într-un ritm rapid (exagerat de rapid), din care cu greu se conturează activitatea tumultuoasă a spitalului.

Ne oprim însă asupra Compartimentului Primiri Urgențe (CPU) deoarece, în ultima perioadă, a făcut obiectul atenției mass-media pentru niște cazuri discutabile totuși.

În anul trecut, în CPU s-au făcut  peste 38.000 de consultații. Dacă acesta este numărul total al prezentărilor în urgență, mai aflăm că aproape 24.000 de persoane s-au prezentat direct, adică fără să fie aduși de o ambulanță sau de un echipaj SMURD. Prezentarea directă mai poate fi și atunci când persoana care necesită consult în urgență este adusă cu un mijloc  de transport al unei rude, al unui vecin, etc. Să presupunem că în această situație, de a fi aduse la spital de vreo mașină „particulară”, s-au aflat 12.000 de persoane (ceea ce, mai mult ca sigur, e o cifră exagerat de mare)… Din totalul de 24.000 de prezentări directe, tot mai rămân 12.000 de persoane care s-au prezentat „pe picioare” în CPU și atunci este evident că gradul de urgență al acestor persoane e ca și inexistent.  Aceste 12.000 de persoane, adică 1.000 de persoane în fiecare lună, adică 33 de persoane în fiecare zi,  nu au fost urgențe…  Au fost cazuri cronice, au fost persoane care au vrut să-și facă niște analize în mod gratuit sau persoane care au venit în CPU ca să fie consultate repede și să nu piardă timpul pe la cabinetele medicilor de familie.

O cifră care aproximează destul de bine numărul real de cazuri de urgență este  dată de numărul internărilor (9.319), la care se adaugă numărul deceselor înregistrate în CPU (34). Așadar vorbim de o cifră aproximativă de 9.350 de urgențe, ceea ce reprezintă o medie de 26 de cazuri pe zi: Este vorba despre o medie, fiindcă în realitate sunt zile cu 60 de urgențe, dar sunt și zile cu 15… Iar cifra (fie ea și medie, fie ea și  estimativă) tot spune foarte multe despre volumul de muncă și despre ritmul activității în CPU.

Alte cifre a oferit jurnaliștilor și directorul economic al spitalului, domnul Leonard Achiriloaiei. Spitalul Municipal de Urgență Roman a terminat anul 2016 cu un excedent în buget în valoare de 264.000 de lei. Spitalul nu are datorii, dar are de plătit aproximativ 264.000 de lei furnizorilor; în schimb are de încasat cam 400.000 de lei și de aceea conducerea nu își face griji.

Acest excedent bugetar poate aduce spitalului romașcan un fond de dezvoltare de peste un miliard de lei, a arătat directorul economic.

Tot  de cifre a fost vorba și în relatarea situației indicatorilor demografici, care – în buna tradiție a Spitalului de Urgență Roman – au fost prezentați prin comparație cu indicatorii Spitalului Județean Piatra Neamț.

ROMAN PIATRA NEAMŢ
Nou născuți vii 1.500 1.204
Decese 1.880 1.811
Cazuri noi de TBC 100 91
Cazuri noi de sifilis 18 10
Cazuri noi de hepatită 8 17
Cazuri noi de scarlatină 6 52
Cazuri noi de cancer 435 711

 

Aceste date au fost prezentate de directorul medical al spitalului Roman, doamna doctor Oana Onu.

Prezentarea Secției de chirurgie  a relevat existența a 58 de paturi (din care 5 cu destinația chirurgie toracică), a 7 săli de operație, a dotărilor cu aparate de anestezie noi, adaptate chirurgiei laparoscopice, a 7 medici și a unui număr de 53 de cadre medii și de îngrijire.  Anual în Secția Chirurgie se fac 1.900 – 2.000 de operații și circa 6.000 de consultații în ambulator.

Printre problemele cu care se confruntă chirurgia, la fel ca și alte secții  de altfel, sunt existența cazurilor sociale internate (în special iarna), „indisciplina aparținătorilor” care nu respectă rigorile impuse de secție și birocratizarea excesivă a activității, „tendința aceasta de a face hârtii pentru a ne acoperi pentru orice…”, cum spunea un medic. (D.A.)

Articolul precedentAlarmă de incendiu la Shopping City
Articolul următorSe cere Certificat de Identitate Sportivă pentru barajul de promovare
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.