18 iunie – Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuințe

Ziua de 18 iunie este dedicată prevenirii furturilor din locuințe, fiind marcată la nivel european printr-o campanie de conștientizare a riscurilor și soluțiilor pentru protejarea proprietății personale.

Furturile din locuințe continuă să afecteze un număr mare de cetățeni din Uniunea Europeană, însă specialiștii atrag atenția că aceste infracțiuni pot fi prevenite. Studiile arată că măsurile de securitate simple, precum montarea unor încuietori solide la uși și ferestre, iluminatul exterior cu senzori de mișcare sau folosirea unor temporizatoare pentru luminile de interior, contribuie la reducerea riscului de efracție. Aceste soluții sporesc dificultatea accesului și cresc riscul ca autorii să fie surprinși în flagrant.

Totodată, autoritățile recomandă consolidarea locuinței prin măsuri tehnice care oferă un grad mai ridicat de siguranță, precum sistemele automate de iluminare, care creează impresia că cineva este acasă, chiar și atunci când locuința este goală.

Potrivit IPJ Neamț, conceptul de „veghe a vecinilor” revine în atenția publică drept o formă eficientă de prevenire: „Chiar  daca pare învechită, ideea din spatele conceptului de veghe a vecinilor este de a reduce criminalitatea, aceștia apelând poliția în cazul în care văd sau aud ceva suspect. Vecinii se pot ajuta reciproc, de exemplu golindu-și cutia poștală sau tunzând gazonul vecinilor cât timp aceștia sunt plecați în vacanță. Această vigilență comunitară sporită îi descurajează pe infractori din cauza riscului crescut de a fi prinși”.

De asemenea, se atrage atenția asupra fenomenului de victimizare repetată. Statisticile indică faptul că locuințele sparte anterior sunt mult mai predispuse la a fi vizate din nou, la fel ca și cele din vecinătatea lor.18 iunie - Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuințe

Un alt aspect important este siguranța în mediul online. Publicarea pe rețelele de socializare a informațiilor despre deplasări sau vacanțe poate transforma utilizatorii în ținte pentru infractori. Este recomandată o utilizare atentă a acestor platforme, prin protejarea datelor personale și limitarea accesului necunoscuților la informațiile private.

Prin această zi, instituțiile europene și naționale îndeamnă cetățenii să acorde o mai mare atenție securității propriei locuințe și să adopte măsuri de prevenție care pot face diferența.

Denisa POPA

Foto-Video: IPJ Neamț

Autor:

Ultima ora

84 de sancțiuni aplicate în urma unei acțiuni pe DN 2

Polițiștii nemțeni au desfășurat astăzi, 14 august, în intervalul...

Video-Foto. Cupa Comunei Vânători-Neamț la șah

Aproximativ 40 de copii au participat astăzi la cea...

Video – Foto. Mobilizare de forțe pe Autostrada A7 în Neamț și Bacău

Lucrările la Autostrada A7 Bacău-Pașcani – cunoscută drept Autostrada...

Week-end cu vreme frumoasă. Cer senin, căldură suportabilă pentru pelerinii de la Paltin – Petru Vodă!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pe...