168 de persoane amendate pentru nepurtarea măștii

168 de persoane amendate pentru nepurtarea măștiiDe sâmbătă și până astăzi, 22 noiembrie, polițiștii nemțeni au amendat 168 de persoane surprinse că nu purtau mască. Echipajele IPJ Neamț au derulat verificări în mijloacele de transport în comun, în zonele aglomerate, la terase și în restaurante și au aplicat amenzi de 28.000 lei în total. „Au fost organizate 8 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 66 societăți comerciale sau persoane fizice autorizate, 90 de mijloace de transport și au fost legitimate 1.002 persoane. Echipele de control au depistat 168 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020. Două sancțiuni contravenționale au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea sau libera circulație”, potrivit IPJ Neamț.

Pentru verificările privind respectarea restricțiilor impuse de limitarea Covid au fost dislocate în teren echipaje formate din 140 de polițiști, jandarmi, polițiști locali.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...