Peste 150 de organizații neguvernamentale active la nivel național semnalează modalitatea defectuoasă în care Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a evaluat şi acordat finanţările pentru subvenţionarea serviciilor sociale în anul 2015. Organizaţiile semnalează de asemenea, birocrația inutilă și viciile de procedură ale mecanismului de utilizare și raportare a subvenției aprobate dar mai ales lipsa de transparentă privind modul de acordare a subvenţionării. De asemenea, ONG-urile atrag atenția asupra următoarelor aspecte:
– Menţinerea aceluiaşi cuantum al nivelului mediu al subvenţiei lunare, în contextul în care cheltuielile au crescut constant în ultimii cinci ani
– Diminuarea numărului de beneficiari pentru care se acordă subvenţia, sau a cuantumului alocat per beneficiar, fără precizarea criteriilor care au stat la baza acestor decizii
– Lipsa consultării cu asociaţiile şi fundaţiile în vederea stabilirii liniilor prioritare de subvenţionare a serviciilor sociale la nivel naţional
– Criteriile pentru calculul cuantumului efectiv al subvenţiei nu sunt publice
– Obligativitatea ca beneficiarii să primească servicii timp de 8 ore zilnic, pentru ca furnizorii să devină eligibili la subvenţie, este o solicitare care nu respectă nevoile specifice şi drepturile beneficiarilor.
– Aplicarea neuniformă, la nivelul judeţelor, a procedurilor de subvenţionare.
Luând în considerare faptul că sistemul serviciilor sociale din România se află în condiții cronice de sub finanţare, în anul 2015 Ministerul Muncii a redus cu peste 1,5 milioane de euro (24%) bugetul folosit pentru finanțarea serviciilor adresate persoanelor în nevoie comparativ cu anul 2014. Decizia MMFPSPV afectează în mod direct sute de beneficiari în nevoie, cum sunt bătrânii și copiii separați sau cu risc de separare de familie. Aceştia se vor confrunta cu dispariţia sau închiderea unor unităţi de asistenţă socială ca urmare a obstacolelor de ordin financiar întâmpinate de ONG-uri. Organizațiile neguvernamentale solicită Ministerului Muncii tratarea cu responsabilitate a problemelor semnalate și își exprimă de asemenea deschiderea şi disponibilitatea unui dialog privind perspectiva finanţării serviciilor sociale. Pentru mai multe detalii puteţi consulta Scrisoarea Deschisă disponibila la următorul link: http://www.seniorinet.ro/library/files/nr._1573_16012015_depus_scrisoare_finala_ref_subventii_min_muncii.pdf.
Poziţia comunicată în Scrisoarea Deschisă este asumată de peste 150 de ONG-uri active în domeniul social şi membre ale reţelelor.