Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț continuă seria de recrutări atât în rândul medicilor cât și al asistenților medicali. Dacă pentru posturile de medici concurența este aproape inexistentă, nu la fel se poate spune și despre cele destinate asistenților medicali. Când se mai adaugă și cuvântul ”debutant” lucrurile iau amploare. Spre exemplu, un post, pe perioadă determinată, de asistent medical pentru Secția Ortopedie a strâns la linia de start a concursului nu mai puțin de 15 proaspăt absolvenți de postliceale sanitare. Prima probă a concursului, pentru cei 15 care își vor încearca șansa, este programată pentru 14 februarie. Un alt post disputat, însă într-o măsură mai mică, este cel destinat asistenților debutanți care vor să încheie un contract pe perioadă determinată (până în luna noiembrie), la secția Urologie. În acest caz, au fost depuse 6 dosare. Chiar dacă există o concurență mare în ceea ce privește posturile de cadre sanitare medii scoase la bătaie, managerul Spitalului Județean, Liviu Negelschi, este nemulțumit de calitatea pregătirii teoretice a candidaților veniți de pe băncile postlicealelor sanitare. „Pe partea de asistenți UPU am avut un concurs și din 12 candidați, numai un candidat a reușit să treacă proba teoretică. Din acest motiv vom discuta cu școlile postliceale sanitare, cu privire la calitatea pregătirii lor teoretice pentru că și pentru alte specialități în care vom avea concursuri pentru angajare, cu siguranță vom avea din nou această problemă”, a declarat managerul Negelschi. Reamintim că, pentru 2017, managerul spitalului a anunțat că vor fi scoase la concurs aproximativ 25 de posturi pentru asistenți medicali, pe perioadă nedeterminată. (M.T.)