Iași: Bacalaureat cu procentaj de 100% în 6 licee

isj iasi camelia gavrilaJudețul Iași defilează, după sesiunea de vară a bacalaureatului, cu 6 colegii și licee teoretice care au obținut procentaj de promovare de 100%: Colegiul Național „C. Negruzzi”, Colegiul Național, Colegiul Național „M. Eminescu”, Liceul Teoretic „M. Costin” Iași, Liceul Teoretic „V. Alecsandri” Iași și Colegiul „R. Wurmbrand”. De asemenea, alte 9 unități de învățământ au un procentaj de promovabilitate cuprins între 90-99%: Liceul Teoretic „D. Cantemir” Iași, Colegiul Național „G. Ibrăileanu”, Liceul Teoretic de Informatică „Gr. Moisil”, Liceul Pedagogic „V. Lupu”, Colegiul Național „M. Sadoveanu” Pașcani, Liceul Tehnologic „Ionel Teodoreanu” Victoria, Liceul Teoretic Waldorf Iași, Liceul Teoretic „Al. I. Cuza” Iași și Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Hârlău. Per total, procentajul județului Iași este de 76,51% înainte de contestații, peste media națională (66,7%), în creștere față de 67,55% în 2013; 73,65% în 2014 și 76,35% în 2015. Doi candidați au obținut media 10, unul de la Colegiul Național „C. Negruzzi” și unul de la Colegiul Național „M. Eminescu”. Reprezentanții ISJ Iași sunt de părere că și liceele economice au avut o prestație bună la bacalaureat – Colegiul Economic Administrativ cu un procentaj de 88,85% și Liceul Tehnologic Economic de Turism, cu un procentaj de 80,69%. „Examenul de bacalaureat este cu siguranță unul foarte serios, obiectiv, care se desfășoară cu implicarea unui număr impresionant de cadre didactice, fie că vorbim despre profesorii din comisiile de examen sau de profesorii asistenți și evaluatori. Analizele ulterioare, după etapa contestațiilor, vor ilustra mai multe aspecte legate de evoluția pregătirii elevilor în unele licee, de numărul absolvenților de la liceele tehnologice care ar fi putut să se prezinte la examen, dar au preferat să amâne susținerea bacalaureatului pentru o sesiune ulterioară pentru a se pregăti mai serios la toate disciplinele. O reflecție specială se impune și în sensul unui demers de pregătire și formare a unui corp de profesori evaluatori care să asigure în timp obiectivitatea notării la toate disciplinele, fie acestea umaniste, artistice sau științifice”, a declarat prof Camelia Gavrilă, inspector școlar general al ISJ Iași. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...