actiune anticovidAcțiunile de prevenire și limitare a infectării cu noul tip de coronavirus, în care sunt angrenați polițiști, polițiști locali și jandarmi, dar și reprezentanți ai altor instituții, s-au intensificat în ultimele 24 de ore. În sinteza prezentată astăzi, 4 decembrie, de Poliția Neamț, se precizează că au fost organizate 8 acțiuni punctuale fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 57 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 70 de mijloace de transport și au fost legitimate 1.151 de persoane”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Echipele de control au depistat 115 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 10.500 de lei. Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur”.

Cei care vor să sesizeze nereguli privind respectarea măsurilor anti-Covid au la dispoziție numărul de telefon gratuit 0800800165.

C.M.

Articolul precedent5 motive să ieșim la vot. Pentru o Românie fără hoție
Articolul următor2 ani și 6 luni într-un centru educativ, după ce a furat 10 telefoane