A vrut şi la Primărie şi la Şcoală! ANI a decis: INCOMPATIBILITATE!

A vrut şi la Primărie şi la Şcoală! ANI a decis: INCOMPATIBILITATE!Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat incompatibilitatea în cazul unui funcţionar public al comunei Deleni (Vaslui), se precizează într-un comunicat de presă.

Inspectorii de integritate apreciază că „FILIP GEORGETA s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 31 martie 2009 – 31 decembrie 2013, întrucât, pe perioada exercitării funcției publice a participat la concursul organizat pentru ocuparea funcției de administrator financiar în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Deleni și l-a promovat, exercitând ulterior activități specifice funcției”.

ANI consideră că Georgeta Filip a încălcat astfel „dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice»”.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Georgeta Filip a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Minor transferat la Iași după ce a căzut de pe trotinetă

Un copil în vârstă de 14 ani a fost...

Bacău. Șase percheziții domiciliare, trei persoane audiate și două reținute de polițiștii de la economic

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău, împreună...

A murit în sala de așteptare a Poliției Municipiului Bacău

Un bărbat de 75 de ani, din comuna Cleja,...