ACTUALIZARE Sistemul de citit cardurile de sănătate a fost repornit

card sanatate cititor 02ACTUALIZARE: Sistemul de citit cardurile de sănătate a fost repornit şi toate aplicatiile sunt funcţionale. CNAS recomandă furnizorilor de servicii medicale să repornească aplicaţiile folosite asfel încât să se poată efectua reconectarea la PIAS.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Sistemul de citit cardurile de sănătate s-a blocat, din nou, marţi, 12 ianuarie, în întreaga ţara. Preşedintele CNAS a declarat, pentru stiri.tvr.ro, că reţetele se pot da şi offline, urmând ca apoi acestea să fie introduse în sistem. Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS, a mai afirmat că unul dintre servere s-a blocat şi a fost restartat. Când se opreşte un server se opresc şi celelalte, pentru a nu pierde datele. Vasile Ciurchea a mai precizat că, în maximum 45 de minute, sistemul va fi, din nou, funcţional. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora