Doi adolescenţi, în pericol să ardă de vii

incendiu 12Doi adolescenţi, cu vârste de 15 şi 16 ani, au fost la un pas de a arde de vii, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie.

Băieţii dormeau într-o cameră amenajată la capătul unui grajd din Potoci şi unul dintre ei s-a trezit, după ora 1 noaptea, din cauza zgomotului produs de arderea plafonului.

Prima grijă a băieţilor a fost să scoată afară toate animalele, iar apoi să sune la 112.

„La locul indicat s-au deplasat 10 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ, cu două autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD, precum şi doi membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Bicaz cu o autospecială, constatând că ardeau construcţia din lemn şi cărămidă, acoperită cu tablă, cu destinaţia de grajd, la un capăt al acestuia fiind amenajat un dormitor, şi bunurile din interiorul acestora”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Pompierii au stins incendiul, după o oră şi jumătate. Au ars acoperişul, pe o suprafaţă de 160 mp, plafonul încăperilor şi bunurile depozitate în interior (cereale, fân, lemn de foc, mobilier). Totul s-a întâmplat din cauza coșului de fum, care era plin cu funingine și s-a aprins.

C. MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Bacău. O femeie de 50 de ani a suferit politraumatisme în urma unui accident de circulație

Un accident produs astăzi, 16 iunie, satul Bazga, comuna...

TIR înmatriculat în Neamț, cuprins de flăcări pe un drum din Vaslui

Un autotren înmatriculat în județul Neamț a fost cuprins...