Însă cele mai multe încălcări ale regulilor de circulaţie au fost sancţionate cu amenzi, şi vorbim de sute de amenzi în doar două zile, majoritatea tot pentru viteză.
„Constatările privind încălcarea limitei legale de viteză au fost efectuate cu aparatura video de pe 8 autospeciale de poliție angrenate în acțiuni, fiind aplicate 238 de sancțiuni pentru depășirea vitezei legale, dintre care 229 conducătorilor de autoturisme și 9 conducătorilor de autovehicule în regim de transport marfă sau persoane”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
Poliţiştii rutieri au fost prezenţi nu doar pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, ci şi în Staţiunea Durău şi în zona barajului de la Bicaz, unde a fost mare aglomeraţie, dar şi în zona Târgu Neamţ, unde au acţionat pentru fluidizarea circulației și prevenirea blocajelor rutiere. (C.M.)