Acasă INFRACȚIONAL 103 şoferi amendaţi pentru centură, 8 pentru telefon

103 şoferi amendaţi pentru centură, 8 pentru telefon

0:00

103 şoferi amendaţi pentru centură, 8 pentru telefon, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAcţiunile poliţiei rutiere din zilele de 5 şi 6 august au lăsat fără permise 6 şoferi, care depăşiseră cu mai mult de 50km/h viteza maximă admisă şi le-au adus altor 5 calitatea de inculpaţi în dosare penale pentru infracţiuni în trafic.

Însă cele mai multe încălcări ale regulilor de circulaţie au fost sancţionate cu amenzi, şi vorbim de sute de amenzi în doar două zile, majoritatea tot pentru viteză.

„Constatările privind încălcarea limitei legale de viteză au fost efectuate cu aparatura video de pe 8 autospeciale de poliție angrenate în acțiuni, fiind aplicate 238 de sancțiuni pentru depășirea vitezei legale, dintre care 229 conducătorilor de autoturisme și 9 conducătorilor de autovehicule în regim de transport marfă sau persoane”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

„Pentru nefolosirea centurii de siguranță ori a dispozitivelor de retenție au fost sancționate 103 persoane, iar 8 au fost depistate conducând un autoturism folosind telefonul mobil fără a utiliza dispozitivele hands-free. În total polițiștii au aplicat 520 de sancțiuni contravenționale și au constatat în flagrant 5 infracțiuni privind circulația pe drumurile publice”.

Poliţiştii rutieri au fost prezenţi nu doar pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, ci şi în Staţiunea Durău şi în zona barajului de la Bicaz, unde a fost mare aglomeraţie, dar şi în zona Târgu Neamţ, unde au acţionat pentru fluidizarea circulației și prevenirea blocajelor rutiere. (C.M.)

Exit mobile version