Campania de achiziții a CSM Ceahlăul Piatra Neamț a continuat. În ultimele 24 de ore au fost prezentați oficial alți 10 jucători care au semnat. Se remarcă faptul că formația de sub Pietricica s-a orientat spre judecători tineri, de perspectivă.
- Geani Crețu – un nemțean care se întoarce acasă. Jucător format la LPS Piatra Neamț, mijlocașul central a evoluat pentru Dinamo București și ultima oară a fost legitimat la CSM Alexandria;
- Iga Victoire Bokana Batantu – mijlocaș central francez în vârstă de 24 de ani.
- Răzvan Neag – mijlocaj central în vârstă de 17 ani, transferat de la CSC Dumbrăvița;
- Mark Țuțu – fundaș lateral dreapta de 20 de ani, ultima oare legitimat în Portugalia la formația Varzim;
- Cristian Gyulau – atacant de 17 ani împrumutat de la Sepsi Sfântul Gheorghe;
- Rodrigo Lima – mijlocaș central portughez în vârstă de 25 de ani;
- Emanuel Asibey – fundaș central de 20 de ani din Ghana. A evoluat ultima oară în Liga a III-a din România la formația Șomuz Fălticeni;
- Carl Davordzie – atacant de 24 de ani din Ghana. Ultima oară a evoluat în Liga a III-a la Gloria Bistrița;
- Robert Răducioiu – fundaș central de 20 de ani, transferat de la Sepsi Sfântu Gheorghe;
- Fabio Trip – mijlocaș de 24 de ani, transferat de la echipa de Liga a III-a Viitorul Șimian.
Aceste anunțuri vine după ce, chiar la începutul acestei săptămâni, s-a oficializat transferul a încă cinci fotbaliști.
Jucătorii trebuie să completeze lotul atât pentru prima echipă dar și pentru CSM Ceahlăul II, care va evolua în Liga a III-a în sezonul următor.
Z.C.