Pentru că aveau la lucru două persoane cărora nu le-au făcut acte de angajare, administratorii a două firme din județul Neamț au fost amendați cu 40.000 lei de inspectorii de muncă. Aceste cazuri de muncă la „negru” au fost depistate la o firmă de transporturi și la una de comerț, în timpul controalelor derulate de inspectori în luna ianuarie, când au fost verificate 137 de firme.

*Sancțiuni pentru neefectuarea triajului epidemiologic

firme triaj epidemiologic

La alți 125 de angajatori privați, echipele Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț au verificat dacă se respectă regulile de protecție față de coronavirus. „Din aceste acțiuni de control, 11 s-au desfăşurat noaptea. (…) Au fost aplicate 3 amenzi în cuantum de 3.000 lei, la trei angajatori, pentru că nu se efectua triajul epidemiologic”, a declarat Elvis Sîsînă, purtătorul de cuvânt al ITM Neamț. Nereguli au fost constatate la 31 de firme, restul fiind sancționați cu avertismente.

Pentru alte încălcări ale normelor de protecția muncii, încă 5 firme au fost amendate cu 24.000 lei în total.

C.I.

Articolul precedentOamenii atacă în instanță amenzile de pandemie, și…câștigă
Articolul următorAlți 57 de nemțeni pozitivi la coronavirus. 3.058 cazuri noi în țară, 936 pacienți în secțiile ATI

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.