1.200.000 de lei pentru profesorii nemțeni care au făcut activități remediale în luna mai

1.200.000 de lei pentru profesorii nemțeni care au făcut activități remediale în luna maiProgramul de recuperare a materiei în cazul elevilor de gimnaziu care au întâmpinat dificultăți cu învățarea online a fost de demarat la începutul lunii martie a acestui an. Încă din luna ianuaria, ministrul Sorin Cîmpeanu anunța că tariful pentru profesorii care vor participa în acest program va fi de 100 de lei brut pentru fiecare oră ținută.

Chiar de la începutul programului, au existat decalaje în privința plăților, în principal din cauza birocrației și a termenelor limită pentru depunerea actelor. Ulterior, după ce s-a asigurat și sursa de finanțare, plățile s-au făcut către inspectoratele școlare care aveau documentele în regulă. Inspectorul școlar general, prof. Mihai Obreja a declarat pentru Mesagerul de Neamț că 723 de cadre didactice din 78 de școli vor primi banii aferenți activităților remediale desfășurate în luna mai: „Avem o alocare, de la sfârșitul săptămânii trecute, în valoare de 1.200.176 lei pentru plata orelor remediale efectuate de profesori în luna mai a acestui an. Cred că profesorii vor primi sumele cuvenite, așa cum sunt înregistrate și raportate, în zilele imediat următoare, circuitul acestor fonduri din surse europene fiind un pic mai îndelungat”.

Suma anunțată de șeful ISJ Neamț este apropiată de cea care a fost plătită la începutul lui octombrie (1.247.124,18 lei), pentru activitățile desfășurate în luna aprilie.

ZCH

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Evaluare Națională 2026 – 25 de elevi nemțeni au absentat la Matematică

Proba scrisă la Matematică, din cadrul Evaluării Naționale, s-a...

Focar de pestă porcină confirmat în Neamț, după ce un mistreț a fost găsit mort

Un caz de pestă porcină a fost confirmat în...

Atenție șoferi! Centura Bacăului se închide complet din 15 iulie

Circulația pentru centura municipiului Bacău va fi oprită complet...

Evaluare Națională 2026 – 25 de elevi nemțeni au absentat la Matematică

Proba scrisă la Matematică, din cadrul Evaluării Naționale, s-a...

Atenție șoferi! Centura Bacăului se închide complet din 15 iulie

Circulația pentru centura municipiului Bacău va fi oprită complet...

24 iunie – proba la Matematică din cadrul Evaluării Naționale

Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a continuă pe...

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sânzienele

Biserica Creștin-Ortodoxă serbează de obicei doar ziua morții sfinților....

Compania proprietarilor Dedeman a primit avizul pentru preluarea Carrefour România

Pavăl Holding, compania de investiții a fraților Dragoș și...