Sfintele slujbe pentru Părintele Iustin

• obștile mănăstirilor Petru Vodă și Paltin au publicat programul pomenirilor la mormântul Părintelui Cei peste 250 de trăitori la mănăstirile Petru Vodă și Paltin,...

Talpa: Trei decenii de activitate pastorală

Credincioșii romano-catolici din satele Talpa și Breaza, din comuna Bârgăuani, l-au sărbătorit pe părintele Aurel Petrișor, la aniversarea a trei decenii de activitate pastorală....

Procesiune cu moaștele Sfântului Gheorghe

Într-un cadru încărcat de rugăciune și cântări religiose, de Zilele Orașului Piatra Neamț, ieri a avut loc o procesiune cu moaștele Sfântului Mare Mucenic...

Sărbătoarea Rusaliilor – hram la biserica de la Gară

Credincioșii ortodocși au sărbători ieri, „Pogorârea Sfântului Duh” cunoscută în popor și ca sărbătoarea Rusaliilor, iar cei din Piatra Neamț au avut un prilej...

De Sânziene, se deschid Porţile Cerului

Luni sunt Sânzienele, o sărbătoarea specială ce ţine o noapte (23 spre 24 iunie) şi o zi. Este, de fapt, numele popular al sărbătorii...

Armata ar putea renunța la terenuri

 Primarul Laurențiu Leoreanu a declarat că toate demersurile făcute pentru a intra în posesia terenurilor deținute de Armată și care acum se afla în...

Moștenirea Părintelui Iustin: Unitate, pocăință, ascultare și rugăciune

Peste cinci mii de credincioși s-au adunat ieri din toate colțurile țării, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu. Sub...

Mărturii

• ”Credincioşii care au ajuns la Petru Vodă sunt o mărturie a credinţei vii, lucrătoare. Ei au venit să-l vadă pentru ultima dată pe...

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Petru Vodă

Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi PS Longhin, Episcop...

Restricţii de circulaţie

Dat fiind că la slujba înmormântării Părintelui Iustin erau așteptați mii de pelerini, ieri, 20 iunie, drumul ce duce spre Mănăstirea Petru Vodă a...

Centrul social „Împreună”, inaugurat de municipalitatea pietreană

Începând de ieri, în cartierul Dărmănești funcționează Centrul social „Împreună”. Instituția a fost supusă unui amplu proces de modernizare și reabilitare, iar acum va...

Adevăruri despre așezămintele Părintelui Iustin Pârvu

În ultimii ani, au intrat în tradiția locului două denumiri de mănăstiri - Hașca și Paltin - din satul Petru Vodă, însă muntenii au...

Casa de Pensii Neamţ: Bilete de tratament, seriile 5 şi 6

Pentru cea de a cincea serie de tratament balnear, Casa Judeţeană de Pensii Neamţ a primit un număr de 330 bilete de tratament, acestea...

Slujba înmormântării începe la ora 12

Înmormântarea Părintelui Iustin Pârvu, trecut duminică seară la cele veșnice, va avea loc joi, la Mănăstirea Petru Vodă. Slujba de înmormântare va începe la...

Lucrări la cimitirul din Bălcescu

Echipele Primăriei Roman și cele ale Locato Municipal Serv lucrează, de mai bine de două luni, la amenajarea noului cimitir, din cartierul Bălcescu, în...

Nou centru social la Piatra Neamţ

Primăria Piatra Neamț va inaugura, astăzi, un nou centru social, denumit ”Împreună”. Centrul va funcționa în clădirile fostului centru de plasament din strada Gavril...

Minunile săvîrșite de Părintele Iustin Pârvu

“În acești ani binecuvîntați de prezența între noi a iubitului nostru Părinte Stareț și duhovnic, am fost cu toții martorii multor minuni săvîrșite prin...

Procesiune religioasă cu moaştele Sfântului Gheorghe

Duminică, 23 iunie 2013, începând cu ora 19, la Piatra Neamţ, va avea loc Procesiunea cu Sfintele Moaște ale Sfântului Gheorghe pe următorul traseu:...