Tratament balnear doar cu cardul de sănătate!

pensionari152 de bilete de tratament balnear sunt puse la dispoziție de către Casa Județeană de Pensii Neamț pentru sfârșitul lui aprilie. Pensionarii vor beneficia de aceste tratamente în stațiunile Bălţăteşti, Căciulata, Tg. Ocna, Vatra Dornei, Neptun, Sovata, Saturn, Mangalia și Techirghiol. Pentru această cea de-a V-a serie de bilete, intrarea în staţiuni se va face în perioada 21–24 aprilie 2015, iar CJP Neamţ va distribui biletele repartizate prin aplicaţie informatică, celor care au solicitat plecarea în staţiune la sfârşitul lunii aprilie.

Beneficiarii vor fi înştiinţaţi telefonic despre repartizarea biletului de tratament, lista cererilor aprobate putând fi vizualizată şi la sediile Casei Judeţene de Pensii Neamţ – din Piatra Neamţ şi Roman, cât şi pe pagina de internet a instituţiei. Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar preţul maxim pe bilet de tratament balnear este de 1.388 lei – pentru unităţi de cazare la categoria 2 stele, şi 1.452 lei – pentru unităţi de cazare la categoria 3 şi 4 stele.

„Având în vedere că serviciul oferit, tratament balnear şi recuperare a capacităţii de muncă, este un serviciu medical, la momentul prezentării în staţiunea balneară beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate, activat la medicul de familie şi să cunoască codul PIN al acestuia”, a declarat Oana Fodor, purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Neamț.

Pentru primele patru serii ale anului 2015 au fost valorificate 243 bilete de tratament balnear, fiind înregistrate, la această dată, 5.313 cereri de acordare bilet de tratament balnear. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Bărbat salvat de sub tractorul care s-a răsturnat peste el

Un bărbat din localitatea Todirești, județul Iași, a fost...

Vaslui. 2 gospodării distruse de un TIR scăpat de sub control

Un vehicul de mare tonaj a făcut prăpăd în...

Modificarea sistemului de evacuare a vehiculelor poate atrage amenzi usturătoare

Polițiștii rutieri acordă o atenție deosebită autovehiculelor care prezintă...

Nemțean încarcerat pentru violență domestică în Italia

Un bărbat de 42 de ani, din localitatea Trifești,...

Neamț. Accident la Cotu Vameș – doi răniți au fost transportați la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea a două...

Iași. Bărbat salvat de sub tractorul care s-a răsturnat peste el

Un bărbat din localitatea Todirești, județul Iași, a fost...

Vaslui. 2 gospodării distruse de un TIR scăpat de sub control

Un vehicul de mare tonaj a făcut prăpăd în...

Modificarea sistemului de evacuare a vehiculelor poate atrage amenzi usturătoare

Polițiștii rutieri acordă o atenție deosebită autovehiculelor care prezintă...

Nemțean încarcerat pentru violență domestică în Italia

Un bărbat de 42 de ani, din localitatea Trifești,...

Varianta Ocolitoare Bacău închisă total 2 săptămâni. Traficul va fi deviat prin oraș

Varianta Ocolitoare a municipiului Bacău, parte a Autostrăzii Moldovei...

FOTO. Accident pe centura municipiului Piatra Neamț

Accident în municipiul Piatra-Neamț, pe centură, în apropiere de...