Părpăuţă – încă 6 ani de închisoare pentru fraude cu fonduri europene

Părpăuţă - încă 6 ani de închisoare pentru fraude cu fonduri europeneAbia condamnat în partea a doua a dosarului de spălare de bani, Andrei Părpăuţă a mai primit o sentinţă, astăzi, 27 martie, de la Tribunalul Neamţ. De data asta este vorba despre o parte a dosarului în care este implicat Marius Pleşca.

Instanţa a decis să-i ridice lui Părpăuţă beneficiul suspendării unei pedepse mai vechi de 3 ani şi să-l condamne la alţi 3 ani şi 4 luni pentru „complicitate la folosirea sau prezentarea de declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene”.

Prin urmare, pedeapsa rezultată este de 6 ani şi 4 luni, cu executare. De asemenea, instanţa l-a obligat ca, împreună cu Marius Pleşca, să restituie banii obţinuţi pe nedrept adică 402.364 lei. Decizia poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile.

Dosarul a ajuns în instanţă în anul 2014, dar priveşte fapte din 2011. Conform procurorilor DNA, „inculpatul Pleșca Marius, în calitate de administrator și reprezentant legal al SC AGRAL STAR SRL Piatra Neamţ, în cadrul proiectului «Investiţie în spaţii de depozitare şi procesare seminţe şi în mijloace de transport specializate», lucrare finanţată din fonduri europene, la cererea de plată tranşa a 2-a, s-a folosit de documentele false puse la dispoziție de către inculpatul Părpăuță Andrei, administratorul de fapt al societății comerciale în numele căreia au fost întocmite actele respective”.

Documentele fictive atestau că Agral Star a cumpărat de la o firmă controlată de Părpăuţă instalaţia prevăzută în proiect (trei silozuri pentru depozitarea cerealelor și utilaje agricole). (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident grav pe E85 – cel puțin 4 persoane au fost rănite

Un accident grav s-a produs astăzi, 2 iunie, pe...

FOTO. 30 ani de rugby feminin în România și județul Neamț

Prima formaţie de rugby feminin înregistrată oficial în România, Rugby Club Venus RIFIL 1991,  serbează 30 de ani de la înfiinţare. Pe 1 iunie 1996, profesorul Eusebiu Popa, un antrenor dedicat acestui sport, a pus bazele clubului care pe 15 august 1996 a fost afiliat la Federaţia Română de Rugby. Un an mai târziu, era înregistrat primul meci oficial de rugby feminin la Piatra Neamţ. Și astăzi, ”Mâtzele negre”, marca înregistrată, demonstrează că acest sport înseamnă: pasiune, disciplină, respect, solidaritate, integritate, atitudine și imagine.  Din primăvara acestui an, din lotul ”Mâtzelor negre” fac parte și fete din grupa de la Rădăuți. Un nou început!

Bacău. Accident pe E85 – o persoană a fost rănită

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Crimă în Piatra Neamț. Victima este un polițist

Actualizare: Un comunicat al IPJ Neamț confirmă că victima...

Militarii nemțeni au participat la exercițiul „PETRODAVA 26”

Militarii Batalionului 634 Infanterie din Piatra-Neamț s-au instruit, timp...