0:00

Protopopul despre preotul băut la volan: „Nu ne grăbim să-l executăm!”

Protopopul de Piatra-Neamţ, părintele Valentin Tofan ştia despre accidentul de la Sarata, provocat de un preot băut. Nu s-a grăbit să dea cu piatra, ştia că părintele care a lovit o fată pe trecerea de pietoni are dosar penal, dar nu s-a gândit cum va proceda: „Nu ne grăbim să-l executăm! Fără îndoială părintele a greşit şi a recunoscut această greşeală. Eu nu ştiu exact ce s-a întâmplat acolo, poate vom primi, ca instituţie, o informare din partea poliţiei, să vedem exact despre ce este vorba în detaliu. Săptămâna viitoare, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom lua o decizie şi pe linia noastră”.

Două accidente, unul grav, iar celălalt mortal, au avut loc în după-amiaza, respectiv, seara de 13 februarie, în judeţul Neamţ. Primul a fost pe strada Petru Movilă, unde o tânără de 19 ani, care traversa pe trecerea pentru pietoni, a fost lovită de maşina condusă de un preot băut din Piatra-Neamţ. Fata a fost proiectată cu capul de asfalt şi a suferit un traumatism cranio-cerebral acut, cu fractură de craniu.

Accident cumplit provocat de un preot beat. Știre actualizată, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Conducătorul auto a fost testat şi a rezultat că avea o concentraţie de alcool în aerul expirat peste limita dintre contravenţie şi infracţiune”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Preotul va fi cercetat atât pentru vătămare corporală din culpă, cât şi pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit unor informații culese la fața locului, preotul este Liviu Anton, paroh la Pângărați Castel.

Al doilea accident s-a petrecut la Preluca, unde un bărbat de 51 de ani din localitate a traversat DN 15 fără să se asigure şi a fost lovit în plin de un autoturism condus de un tânăr de 19 ani. Impactul a fost atât de violent încât bărbatul a murit pe loc. Poliţiştii au deschis un dosar penal în cauză, sub acuzaţia de ucidere din culpă.

În noaptea de sâmbătă spre duminică un şofer grăbit a pierdut controlul asupra direcţiei autoturismului pe care-l conducea în apropierea sediului Serviciului de ambulanţă din Piatra-Neamţ şi a intrat într-un stîlp pe care l-a rupt. Cum nimeni n-a fost rănit, incidentul este considerat o simplă tamponare.

C. MIRCEA

sursa foto: stiri-neamt.ro

Articolul precedentConcurs național pentru elevi , ”Locuri ale memoriei în localitatea ta” – ediția a II-a
Articolul următorPercheziţii ”culturale” făcute de poliţiştii din cinci județe
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

3 COMENTARII

  1. Protopopul pare ca vrea sa-l acopere , cica : ‘nu ne grabim sa-l executam”. Nici nu e cazul. Aici e treaba politiei . Acel popa (…) de bautura a incalcat legea si trebuie sa plateasca, ca oricine. Ce treaba are protopopiatul ?
    Adica …daca e popa nu mai raspunde in fata legii?

  2. Cum naiba, in alte cazuri ati publicat repede alcolemii si alte detalii, iar in acest caz „mucles”??????? Miroase a musamalizare

Comentariile sunt închise.