0:00

Şeful Complexului Judeţean „împins” spre pensionare, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* consilierii județeni nu au prelungit mandatul lui Gheorghe Dumitroaia, invocând că se află la vârsta de pensionare

La ședința de joi a Consiliului Județean Neamț, aleşii au luat în discuție și mandatul de manager al Complexului Muzeal Județean deţinut de Gheorghe Dumitroaia. Întrucât acesta a împlinit vârsta de pensionare, iar contractul său de management expiră în 2016, consilierii județeni ar fi trebuit să aprobe ca Gheorghe Dumitroaia să rămână în fruntea Complexului Muzeal Județean până la expirarea contractului, deși acesta a atins limita de vârstă la care se poate pensiona. Consilierii județeni nu au fost însă de acord ca Gheorghe Dumitroaia să rămână în continuare pe post deși, atât președintele Culiță Tărâță cât și consilierul județean Vasile Pruteanu au încercat să-i convingă de capacitățile manageriale ale acestuia.

”Rămân surprins de acest fapt. Mergeți să vedeți cum arată muzeele din județul Neamț. Gheorghe Dumitroaia e omul care le-a făcut să arate așa. Dacă la bibliotecă s-a putut face același lucru, aici de ce nu se poate face la fel. Dacă punem un om politic la muzeu care nu știe ce e Gânditorul de la Hamangia… să-l lăsăm pe domnul Dumitroaia să-și facă treaba. Chiar toți specialiștii ăștia să-i dăm la o parte?”, a spus în plen consilierul Vasile Pruteanu.

”Pledez pentru specialistul care se numește Dumitroaia și acest lucru nu-l poate contesta nimeni”, a spus şi președintele Culiță Tărâță.

Întrebat ce crede despre acest fapt managerul Complexului muzeal județean a spus că la baza acestei decizii probabil sunt alte interese.

„Decizia va intra în legalitate. Sunt motive extra-muzeale. Sunt motive care au la bază alte interese. Nu vreau să comentez acum care sunt acele interese”, a spus Gheorghe Dumitroaia.

Acesta a mai precizat că are doi adjuncți cu „putere” de semnătură. Este vorba de muzegraful Ciprian-Dorin Nicola și cercetătoarea Elena-Roxana Munteanu.

Irina CĂLIN

Marian TEODOROF

Articolul precedentȘedință CL amânată la Târgu-Neamț
Articolul următorTârgnemțenii educați de ECO