Acasă ADMINISTRAȚIE Zilele municipiului Piatra Neamţ

Zilele municipiului Piatra Neamţ

0:00

Zilele municipiului Piatra Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Anul acesta zilele municipiului Piatra Neamț vor fi organizate în două locații, în perioada 21-23 iunie. O parte dintre manifestări se vor desfășura pe platoul Curtea Domnească și vor cuprinde spectacole pe măsura decorului. În zona Turnului lui Ștefan și în fața Primăriei Piatra Neamț, amatorii vor putea asista la spectacole de muzică clasică și operetă. De cealaltă parte a orașului, la puntea de la ștrand, pietrenii doritori de distracție pot merge la nelipsitul bâlci și pot vedea, pe parcursul a trei zile, spectacole de muzică populară și ușoară. În aceeași zonă, va fi amenajat și un târg de produse tradiționale unde vor veni producători autohtoni, dar și din alte județe al țării. ”Avem două organizări diferite, cu două tematici diferite. La Curtea Domnească va fi ceva mai liniștit, în ton cu amplasamentul. Ne-am gândit la formații de jazz și mai ales de muzică clasică. Suntem în discuții cu mai multe grupuri și manageri din Piatra Neamț, Iași și Bacău și încercăm să găsim ceva bun și care nu să nu coste prea mult pentru a ne putea încadra în buget”, a declarat viceprimarul Aurelia Simionică. Manifestările nu se încheie aici. Programul mai cuprinde vizita unei delegații de la Roanne, Franța, oraș înfrățit cu Piatra Neamț și expoziții de pictură. Delegația franceză va rămâne în oraș câteva zile și va urma un program de vizite prin oraș și plimbări cu telegondola. Tot în cadrul zilelor municipiului se va desfășura și tradiționalul concurs de călarie Cupa Municipiului Piatra Neamț la sărituri peste obstacole, concurs ce va avea loc la Baza Hipică. Programul complet al Zilelor orașului Piatra Neamț nu este definitivat. Acesta va fi gata abia săptămâna viitoare, o parte dintre activitățile propuse și cheltuielile ce decurg urmând a fi supuse aprobării Consiliului Local. Până la această dată pentru manifestările din perioada 21-23 iunie a fost deja alocat, de la bugetul local, 1 miliard de lei. (I.C.)

3 COMENTARII

  1. parerea mea ;;si concertele trebuiau tot a turn .sunt sigura ca venea mai multa lume.de ce nu sunt l;in centru?

Comments are closed.

Exit mobile version