În perioada 22-25 iunie, în contextul manifestărilor organizate de Zilele orașului Piatra Neamț, peste 80 de polițiști din cadrul Poliției municipiului și 26 de polițiști locali vor acționa pentru menținerea ordinii publice și prevenirea oricăror incidente.
Mâine, 23 iunie, de la ora 17, va fi blocată circulația, pe segmente, pe traseul Teatrul Tineretului – strada Alexandru cel Bun – strada Mihail Sadoveanu – bulevardul Decebal – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – strada Mihai Eminescu – Aleea Tineretului – Ștrand, pentru ca bicicliștii care vor participa la Masa Critică să se deplaseze în siguranță. De asemenea, în cazul procesiunii religioase, ce se va desfășura vineri, între orele 19-20, polițiștii vor asigura fluența traficului pe traseul Teatrul Tineretului – Hotel Ceahlău – strada Orhei – biserica Sfântul Mina – strada Petru Rareș – Hotel Ceahlău – Consiliul Județean.
Tot în acest weekend, polițiștii din cadrul Secției de Poliție rurală Bicaz sunt angrenați în acțiuni pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, cu ocazia desfășurării concursului de alergare montană ”Bate Toaca”. Dirijarea traficului pe DJ 155F, în zona Staţiunii Durău, va fi asigurat de patrulele intercomunale din cadrul Posturilor de Poliţie Ceahlău şi Grinţieş, iar ordinea și liniștea publică pe traseele montane vor fi asigurate de jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montani Durău. (C.M.)
Zilele orasului, ok, traditia e traditie dar ar fi mai bine sa le fie numarate zilele la conducerea orasului decidentilor ce tin in ploi dupa o iarna in frig a celor ce castiga o paine vanzand o legatura de patrunjel.
Cand va hotarati alesilor sa dati in folosinta hala noua, ca acusica veniti cu balsamul pt. voturi ??!