”La data de 15 decembrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Pângărați au intervenit la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs în Pângărați. Din primele verificări a rezultat faptul că un localnic de 45 ani a condus un autoturism, iar într-o porţiune de drum în pantă ar fi derapat, părăsind partea carosabilă. Conducătorul auto a abandonat autoturismul la locul producerii evenimentului, fiind identificat ulterior. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de peste 1,70 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice, dar acesta a refuzat. Cercetările sunt continuate de polițiști față de bărbat, sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice”, se arată înttr-un comunicat de presă emis de IPJ Neamț. (I.Ș.)
Weekend cu contravenții și infracțiuni rutiere
0:00