O femeie, de 33 de ani, din Suceava, este suspectă de coronavirus. Ea s-a prezentat la spital, vineri, 7 februarie, la amiază, cu infecție respiratorie și a spus că s-a întors pe 30 ianuarie din China, unde predă, ajungând cu o aeronavă pe 1 februarie la Suceava. Pacienta avea stare subfebrilă, tuse productivă și medicii suceveni au luat decizia izolării și transferului ei. În aceeași după-amiază, femeia a fost transferată de la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava, la Spitalul clinic de boli infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași. În urma analizelor medicale, a fost infirmată suspiciunea, femeia fiind infectată doar cu virusul gripal sezonier.
Până astăzi, 8 februarie, în județul Neamț nu există nici o suspiciune de infecție cu noul coronavirus. „Suntem feriți, deocamdată nu s-a prezentat nici o persoană care să fi venit din zona de epidemie chineză sau care să fi fost în contact cu o persoană infectată”, ne-a declarat dr. Daniela Burghelea, șefa secției Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Spitalul este pregătit pentru a interveni în cazul când apare vreo suspiciune, există combinezoane în dotarea UPU și pentru personalul din secția de Boli Infecțioase, protocolul de izolare și transfer la clinica din Iași a fost prezentat cadrelor medicale, iar stocul de medicamente și dezinfectanți este suficient, potrivit dr. Doina Apetroaia, medicul șef al Compartimentului de prevenire a infecțiilor nosocomiale din cadrul SJU Piatra Neamț.
Urmează ca ancheta epidemiologică să stabilească toate persoanele cu care profesoara a fost în contact în aeronava cu care a zburat de la Londra la Suceava și ulterior, după ce a ajuns acasă. Este a doua suspiciune din zona Moldovei, după studentul din Bacău, la care nu a fost confirmată infecția cu noul coronavirus. (C.I.)