0:00

Trei familii din județul Neamț și-au văzut agoniseala de o viață făcută scrum, într-o clipă, din cauza incendiilor izbucnite la coșurile de fum. Sunt doar trei din cele mai recente dezastre, produse în acest week-end. O femeie, în vârstă de 82 de ani, din Roman, s-a panicat când a văzut cum ies flăcările. Incendiul s-a produs în seara de 30 noiembrie, iar acesta este singurul caz din ultimele zile în care pompierii au putut salva casa. În alte două situații, de ieri, 1 decembrie, o familie din satul Soci (Borca) și-a văzut acoperișul, de 80 mp, mistuit de flăcări, la fel și o familie din satul Cut (Dumbrava Roșie). În toate aceste cazuri a fost vorba de coșul de fum necurățat sau neprotejat față de materialele combustibile din componența acoperișului.

Pentru evitarea tragediilor care, de regulă, lovesc în cei bătrâni și neputincioși, ISU Neamț revine cu  recomandarea de a nu amâna curățarea coșurilor. Nu de puține ori, în incendiile pornite de la coșul de fum au murit oameni. Din videoclipul realizat de ofițerul specializat în Comunicare din cadrul inspectoratului reiese că 20% din incendiile care afectează pe cei care locuiesc la case sunt cauzate de coșul de fum deteriorat sau plin de funingine. (C.I.)

Articolul precedentFetița bătută cu coada măturii a fost luată de lângă mamă
Articolul următorAtenție, polei! Drumurile din Moldova după primul val de ninsori: 149 autoutilaje și 1.296,1 tone de antiderapant