Acasă ACTUALITATE Viceprimarul de Pânceşti, bătut de doi puşcăriaşi

Viceprimarul de Pânceşti, bătut de doi puşcăriaşi

0:00

Viceprimarul de Pânceşti, bătut de doi puşcăriaşi, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDoi indivizi, unul eliberat din penitenciar, al doilea învoit pentru 24 de ore, s-au „răzbunat” pe 3 localnici din Pânceşti pe care-i considerau vinovaţi că au ajuns la puşcărie. Silviu Băluşel (27 de ani) era deja acasă, după ce-şi ispăşise pedeapsa pentru mai multe tâlhării, comise în 2008-2009. Ionuţ Tofan (37 de ani), şi el partener la aceleaşi fapte, a fost condamnat la 12 ani şi 4 luni de închisoare. A obţinut o învoire, de 24 de ore, de la Penitenciarul Vaslui şi a venit acasă, în satul Ciurea, unde s-a întâlnit cu vechiul lui tovarăş. Şi din vorbă în vorbă, au plănuit o răzbunare pe cei „din cauza cărora” au ajuns ei după gratii: martorii din vechiul dosar. Au început cu viceprimarul, Vasile Judescu, peste care au intrat în curte şi l-au bătut măr. Apoi au trecut la soţii Iovu, pe care i-au bătut, de asemenea, dar le-au spart şi toate geamurile de la casă, au răsturnat mobila din locuinţă şi au furat nişte bunuri din curte. După ce-au cărat prada, s-au gândit ei că nu i-au bătut destul pe soţii Iovu, s-au înarmat cu nişte bâte şi au hotărât să se întoarcă. Nu ştiau, însă, că poliţiştii – anunţaţi despre cele întâmplate – erau deja la faţa locului. Unul dintre agenţi i-a somat şi a tras un foc de avertisment şi atunci ambii au fugit în noapte.

Au fost prinşi astăzi, 8 martie, iar în această seară  au fost reţinuţi pentru violare de domiciliu, furt calificat, distrugere şi lovire.

C.M.

Exit mobile version