0:00

Într-o adresă trimisă primăriei comunei Agapia, referitor la stadiul implementării proiectului ”Conducta de transport gaze naturale Târgu Neamţ – Bălţăteşti”, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A a comunicat oficial faptul că mai sunt necesare câteva autorizaţii şi avize până la începerea lucrărilor.

Vești bune la Agapia, introducerea gazului metan la distanță de câteva autorizații, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTrebuie specificat că terenul aferet conductei de transport gaze naturale este situat pe teritoriul administrativ al oraşului Târgu Neamţ şi al comunelor Petricani, Grumăzeşti, Agapia şi Bălţăteşti.

Adresa oficială a celor de la TRANSGAZ S.A:

Proiectul tehnic se află în faza de obţinere a acordurilor şi avizelor necesare pentru Autorizaţia de Construire. În vederea emiterii autorizaţiei mai sunt necesare Decizia Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Neamţ de scoatere din circuitul agricol a suprafeţelor din extravilan afectate de lucrări şi a Acordului Tehnic ANIF. TRANSGAZ S.A a depus documentaţia la DAJ Neamţ pentru scoaterea din circuitul agricol a suprafeţelor din extravilan afectate de lucrări, însă s-a solicitat de către DAJ completarea documentaţiei cu „actul de proprietate sau alt act de deţinere a terenului valabil încheiat” pentru aceste suprafeţe.

Având în vedere această solicitare, TRANSGAZ S.A a demarat acţiunea de obţinere a acordurilor proprietarilor suprafeţelor afectate de lucrări, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi pe baza procedurilor interne.

Pe această cale vă comunicăm că TRANSGAZ acordă o mare importanţă proiectelor de extindere a sistemului de transport gaze naturale până la localităţile atestate ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, când aceste localităţi se află la o distanţă de maxim 25 de km de punctele de racordare ale operatorilor de transport şi de sistem.

Cu respect, Director General, Ion Sterian.

Pe acest subiect, Neculai Nastasă a explicat: „Este un proiect de mare importanţă pentru comuna noastră şi care, iată, va deveni şi realizabil nu peste mult timp. Acum câţiva ani comuna noastră s-a asociat într-un ADI (asociaţie de dezvoltare intercomunitară) format din patru comune, Agapia, Grumăzeşti, Petricani şi Bălţăteşti. Eu am mers în mai multe rânduri la Bucuresti, la Ministerul Economiei şi la TRANSGAZ, unde într-un final am obţinut aprobarea construirii (montării) acestei conducte de înaltă presiune. După venirea specialiştilor de la TransGaz Mediaş s-a făcut un studiu de teren şi conducta va pleca de pe malul Ozanei, va tranzita terenul spre comuna Petricani-Grumăzeşti-Netezi şi se va opri pe Buga (lângă parcare pe limita dintre Bălţătesti şi Agapia) pe terenul comunei Bălţăteşti. Acolo va fi construită staţia de transformare a presiunii din înaltă în joasă presiune. Lucrările sunt avansate şi nu mai este cale de întors. Sunt făcute toate studiile conform certificatului de urbanism, s-au făcut forări de-a lungul magistralei pentru a stabili adâncimea montării conductei care va tranzita terenul nostru până în staţie. În curând cei de la TRANSGAZ se vor apuca de săpat şi montat conducta de gaz până la staţia de transformare. VOM AVEA GAZ ÎN COMUNĂ. Cetăţenii pot fi siguri de acest lucru”.

C.T.Sturzu

Scan_9-23-2020_12-43-12

 

Articolul precedentÎncă 24 de persoane pozitive de coronavirus în Neamț
Articolul următorACTUALIZARE: Mașină răsturnată la Brusturi, trei răniți grav
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.